Compania nationala de transport al energiei electrice Transelectrica (TEL) a incheiat primele sase luni cu un profit net de 22,6 milioane lei (5,1 milioane euro), de aproape opt ori sub cel din perioada similara a anului trecut, desi in primul trimestru consemnase un castig de 43,6 milioane lei.
"Acest rezultat a fost determinat, in principal, de diminuarea cantitatii de energie electrica consumata in SEN (sistemul energetic national, n.r), ceea ce a condus la diminuarea tuturor categoriilor de venituri care se determina in functie de aceasta (serviciul de transport, serviciile de sistem, administrare piata angro), de cresterea obligatiilor de plata din tariful de transport, a obligatiilor de plata din tariful serviciilor de sistem functionale; cresterea cheltuielilor materiale (cheltuielile cu amortizarea, cheltuielile cu mentenanta, alte servicii executate de terti) si a cheltuielilor cu personalul (plata sumei aferente participarii salariatilor la profit)", se arata in raportul semestrial al companiei, conform Mediafax.

In primele sase luni din 2011, Transeletrica a avut un profit de 178,63 milioane lei.

Veniturile totale au crescut in primul semestru cu 3,2%, la 1,48 miliarde lei, insa cheltuielile totale s-au majorat cu 18,8%, la 1,45 miliarde lei.

Din activitatea financiara, compania a inregistrat pierderi de 37 milioane lei, dupa ce in perioada corespondenta din 2011 a raportat un profit de 17,77 milioane lei.

Afacerile Transeletrica au cerscut cu 9,7%, la 1,44 miliarde lei. In primele sase luni din anul precedent, cifra de afaceri a fost de 1,34 miliarde lei.

Datoriile cu scadenta de pana la un an s-au redus cu 52%, la 666,81 milioane lei, de la 1,39 miliarde de lei la finalul anului trecut.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri