Nu a cerut timp pentru dezvoltare, nu il deranjeaza luptele interne si totodata recunoaste fara ezitare ca atunci cand a jucat in “echipa adversa” - Bursa din Varsovia - a urmarit interesele companiei, chiar daca acestea erau contrare celor pe care Bursa de la Bucuresti (BVB) le avea. Primul discurs public al polonezului Ludwik Sobolewski, noul CEO al BVB, a fost unul atipic, in special comparat cu discursurile obisnuite ale managerilor romani.

Sobolewski a fost numit in functie pe data de 1 iulie, iar Autoritatea de Supraveghere Financiara i-a acordat avizul acum doua saptamani.

Principalele sale obiective vor ramane in buna parte aceleasi pe care le-au avut si predecesorii sai: atragerea investitorilor si a unor noi companii pe bursa, precum si cresterea valorii zilnice a tranzactiilor, care in ultima perioada rareori a depasit 10 mil. euro/zi.

Nu putem sa fim un animal foarte diferit in aceasta gradina zoologica a pietelor de capital; investitorii sunt obisnuiti cu bursele dezvoltate si nu vor cu totul altceva in alte piete

“Vreau sa ajungem sa avem o frecventa a listarilor atat de mare incat sa nu mai fie privite ca niste evenimente unice pe Bursa. Ma refer chiar la o frecventa de o listare pe luna. Cand vom avea o frecventa atat de mare va fi usor sa atragem companii private in piata. Vreau sa ajungem la un punct in care managerul roman obisnuit sa isi faca griji cand competitorul sau direct ajunge sa se listeze.

Nu putem sa fim un animal foarte diferit in aceasta gradina zoologica a pietelor de capital; investitorii sunt obisnuiti cu bursele dezvoltate si nu vor cu totul altceva in alte piete. Totusi, trebuie sa facem si ceva original… sa gandim original si diferit, ca Steve Jobs”, a declarat Sobolewski.

Vreau sa ajungem la un punct in care managerul roman obisnuit sa isi faca griji cand competitorul sau direct ajunge sa se listeze

Potrivit acestuia, BVB se confrunta in momentul de fata cu un cerc vicios, in care nimeni nu vrea sa se listeze pentru ca nimeni nu se listeaza. Polonezul se arata insa increzator ca problema va putea sa fie eliminata in viitorul apropiat.


Mai mult decat atat, pe durata intregii conferinte Sobolewski nu a mentionat niciodata ca ar avea nevoie de o perioada indelungata de timp pentru a obtine rezultate. Predecesorul sau, Victor Cionga, a sutinut adesea ca dezvoltarea pietei de capital nu se poate realiza intr-un timp foarte scurt.

“Nu cred ca vorbim de 4-5 ani. As prefera sa realizam aceste lucruri in 2 ani. Nu imi place sa vorbesc de perioade mari de timp pentru ca nu avem acest timp. Investitorii sunt cinici si vor pleca in alte piete, este si normal sa se intample asta. Nu trebuie sa ne imaginam ca Bursa de la Bucuresti este singura piata din lume”, afirma Sobolewski.

Piata locala merita 200.000 de investitori de retail in urmatorii doi ani. Cum ii aducem in piata? Prin educatie si oferindu-le produse si active in care sa merite sa isi plaseze banii. Trebuie sa existe alternative la depozitele bancare altele decat jocurile in casino.

Sobolewski a mai adaugat ca in prezent pe BVB nu se poate vorbi despre lichiditate, din moment ce aceasta practic nu exista.

„Am vazut ieri (n.red. luni), cand bursa americana a fost inchisa, rulaje de 2 mil. euro pe BVB. In acel moment mi-am dat seama ca nu avem nevoie de masuri care sa creasca lichiditatea, ci avem nevoie de masuri care sa creeze lichiditate”

Va putea sa reuseasca Sobolewski fara ajutorul Guvernului?

Considerata in prezent cea mai dezvoltata piata din Europa Centrala si de Est, Bursa din Varsovia s-a dezvoltat puternic in ultimii ani sub mandatul lui Sobolewski, dar a beneficiat totodata si de ajutorul sustinut al statului polonez, care privatizat cele mai mari companii prin intermediul bursei.
In schimb, Guvernele Romaniei din ultimele decenii s-au remarcat in special prin masuri care au pus piedici dezvoltarii pietei de capital, politicile fiscale favorabile investitorilor, precum si privatizarile majore pe Bursa fiind extrem de rare, iar atunci cand au fost realizate, acestea au venit doar la presiunea institutiilor financiare internationale.

Intrebat daca va putea face din BVB o poveste de succes similara Bursei din Varsovia, chiar si fara ajutorul statului roman, Ludwik Sobolewski a refuzat sa ia in considerare varianta in care privatizarile promise vor fi din nou amanate sau chiar anulate.

“Eu cred in intelgienta in afaceri si cred ca si in Romania exista asa ceva. Atat timp cat exista inteligenta in afaceri eu nu iau in calcul oprirea privatizarilor si nu pot spune ca am un asa-zis ‘plan B’ in situatia in care listarile de stat nu s-ar face”, a declarat noul sef al BVB.

IPO-ul Nuclearelectrica este cea mai apropiata oferta publica pe care statul o va face pe BVB. Oferta va începe luni, 9 septembrie, i se va încheia pe 20 septembrie, operaiune prin care compania deinut de stat poate atrage fonduri nete de 272,8 - 369,3 milioane lei.

In toamna mai urmeaza si primul IPO-ul Adeplast prima listare a unei companii private pe Bursa de la Bucuresti din ultimii cinci ani, iar in octombrie este asteptata oferta Romgaz, cea mai mare din istoria pietei locale.

Oficialii Bursei se lupta in prezent pentru mentinerea acesteia in piata locala, dupa ce brokerii care intermediaza tranzactia au propus statului roman fie listarea duala, pe BVB si la Varsovia, fie listarea pe BVB si emiterea unor GDR-uri (global depository receipt) pe Bursa din Londra.

“Sunt absolut sigur ca GDR-urile Romgaz de la Londra nu vor avea lichiditate si se vor tranzactiona foarte putin. Este evident ca investitorii straini sunt foarte importanti in cazul acestei tranzactii. Oferta Romgaz trebuie vanduta cat mai mult pe plan international, sa aiba o transa cat mai mica destinata GDR-urilor, si sa aiba cat mai multe actiuni pe BVB”, a declarat Sobolewski.

Interesant de notat ca in timpul mandatului sau la conducerea Bursei din Varsovia, Sobolewski s-a luptat pentru atragerea unor companii straine, precum Fondul Proprietatea, in piata poloneza - adica exact ceea ce incearca sa impiedice acum.

„De ce atunci incercam sa aduc FP la Varsovia iar acum spun ca listarile duale nu sunt in beneficiul Bursei de la Bucuresti? Pentru ca atunci lucram pentru Bursa din Varsovia si aveam alte obiective. Acum sunt fericit ca nu am reusit ce mi-am propus atunci”, a mentionat polonezul.

Ce spune Sobolewski despre...

… listarile duale

Sunt piete mai bogate care vor sa atraga listari duale pentru a putea sa domine regiunea. Listarile duale nu sunt in interesul nostru (n.red. al BVB); momentan avem interese total diferite.

… numarul investitorilor romani.

Este scazut dar cred ca piata locala merita 200.000 de investitori de retail in urmatorii doi ani. Cum ii aducem in piata? Prin educatie si oferindu-le produse si active in care sa merite sa isi plaseze banii. Trebuie sa existe alternative la depozitele bancare altele decat jocurile in casino.

... avantajele Romaniei

Marimea si locatia tarii este cel mai mare avantaj. Am vorbit cu manageri care vroiau sa se dezvolte in zona si cautau o tara in afara de Polonia. Romania a fost un nume des mentionat pentru ca celelalte tari din regiune fie erau prea mici, fie aveau probleme economice mari, fie locatia nu era cea mai buna.

Urmeaza comunitatea interesata de piata de capital. Am fost surprinsa vad ca sunt destul de multe persoane interesate de investitii, privatizari si actiuni in Romania. Comunitatea reprezinta o forta importanta

Abilitatile de comunicare ale romanilor sunt al treilea mare avantaj al acestei tari. Toata lumea stie engleza aici. Vorbim un domeniu bazat foarte mult pe negocieri si comunicare, iar acest avantaj al pietei romanesti nu trebuie trecut cu vederea.

...preluarea conducerii BVB dupa ce a fost seful celei mai mari burse din ECE

Am acceptat pentru ca este o provocare si sunt manageri carora le plac provocarile. E o aventura si totodata o placere sa faci ceva folositor nu doar pentru tine, ci si pentru altii.

... BVB in contextul fuziunii dintre Bursele din Varsovia si Viena

Fuziunea nu va avea un impact semnificativ asupra BVB. De asemenea, sunt sigur ca Bursa de la Bucuresti nu va participa in viitorul apropiat la un astfel de proces de consolidare.

... primele decizii pe care le-a luat dupa venirea in Romania

Mi-am stabilit intalniri cu oficiali ai ASF, ai statului roman, cu investitorii, cu brokerii care intermediaza oferta Romgaz, analizez problema Casei de Compensare si mi-am cumparat un dictionar englez roman.

... luptele interne din piata de capital romaneasca

Nu ma deranjeaza si imi suna destul de cunoscute. Sa nu va imaginati ca sunteti unici in aceasta privinta. Stiu multe tari unde se intampla aceleasi lucruri cand vine vorba despre interese.

... nationalizarea sistemelor de pensii private din Polonia si din regiune

Nu cred ca dupa situatia din Polonia vom vedea un efect de contagiune in aceasta zona a europei. Sunt sanse mici sa vedem masuri similare in multe alte tari. Nu vreau sa discut daca decizia luata in Polonia este buna sau proasta pentru ca mi-am propus sa nu vorbesc Polonia de rau cand sunt alte tari, si nici sa nu vorbesc Romania de rau cand sunt in alte tari.

… companiile listate pe BVB

Nu le cunosc pe toate in detaliu, insa din acest motiv voi purta discutii si voi avea intalniri cu principalii actori din piata locala.

… listarea Adeplast si viitoarele IPO-uri private

Listarea Adeplast este un pas excelent si arata ca se poate. IPO-ul va trimite un mesaj pozitiv antreprenorilor romani. In viitor vom incerca sa atragem pe bursa companii din IT, un segment important in Romania, dar slab reprezentat pe BVB.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri