Investitiile fondurilor de private equity in Romania se vor mentine in 2014 la un nivel redus, astfel incat performanta slaba va continua. Analistii Roland Berger estimeaza un avans sub 2% fata de 2013, in linie cu alte tari din Europa Centrala si de Est, mai putin Polonia.

"Germania si Marea Britanie par a fi tarile pentru care se inregistreaza cele mai increzatoare asteptari, pe fondul ofertei relativ mari de tinte interesante si a situatiei economice generale care favorizeaza activitatea de fuziuni si achizitii. In aceste doua tari sunt asteptate cresteri de 4,3% si respectiv 3,3%. Polonia asteapta si ea cresteri de 2-3%, in timp ce pentru restul regiunii Europei Centrale si de Est (inclusiv Romania), asteptarile privind ritmul de crestere sunt plafonate undeva la sub 2%", releva un studiu Roland Berger Strategy Consultants.

In ultimii ani nivelul investitional al fondurilor de private equity in Romania a scazut per­ma­nent, astfel ca a atins un nivel minim de 27 milioane de euro in 2012, iar cele mai recente estimari arata ca nici 2013 nu a aratat mai bine.

Acest an a debutat cu doua investitii realizate de fonduri de private equity in Romania. Axxess Capital, compania de investitii a Emerging Europe Accession Fund, a preluat pachetul majoritar (65%) din Star Storage, furnizor roman pentru solutii de stocare, arhivare si management de informatii, iar fondul de private equity Resource Partners a preluat, alaturi de trei manageri ai companiei, pachetul majoritar (71%) din reteaua de centre de fitness World Class, care opereaza 11 centre de fitness, in Bucuresti, Timisoara si Cluj-Napoca.

Valoarea tranzactiei Resource Partners - World Class este confidentiala, insa alte deal-uri din regiune cu active care constau in centre de fitness au fost evaluate cu un multiplu de EBITDA de 8. Nivelul EBITDA (profit inainte de dobanzi, taxe, depreciere si amortizare) obtinut in 2013 de operatiunile World Class este de aproximativ doua milioane de euro, ceea ce rezulta, potrivit calculelor wall-street.ro, ca o evaluare onesta a companiei se cifreaza la aproximativ 16 milioane de euro.

"Avand in vedere ca venim dupa un an 2013 in care tranzactiile cu implicare private equity in regiune au scazut cu aproape 10%, o crestere, cat de modesta, este binevenita si reprezinta un prim pas in redresarea sustinuta a pietei", a declarat Codrut Pascu (foto), managing partner Roland Berger Strategy Consultants.

In primele noua luni ale anului, firmele de private equity au investit in Europa 22,5 miliarde de euro, fata de 27 miliarde de euro in aceeasi perioada a anului 2012

"Asteptarile mari privind pretul in randul cumparatorilor au dus la mai putine tranzactii in 2013. Anul acesta ne asteptam insa la o convergenta mult mai mare in ceea ce priveste asteptarile de pret intre cumparatori si vanzatori", explica autorii studiului.

Esti antreprenor, director financiar sau lucrezi in cadrul unui unui departament economic/financiar al unei organizatii si te intereseaza domeniul fiscalitatii? Participa la Conferinta "Fiscal" 2014. Inscrie-te gratuit aici.

Daca vrei sa discuti cele mai recente modificari legislative, precum si evolutiile anticipate pe termen scurt si mediu, atunci trebuie sa participi la Conferinta "Fiscal 2014". Tot ce trebuie sa faci pentru a participa la conferinta este sa completezi formularul disponibil aici, iar 100 de cititori vor fi selectionati in functie de experienta si de interesul pentru zona de fiscalitate si vor fi anuntati ulterior prin email si telefon.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri