Randamentul obligatiunilor Greciei cu scadenta de 10 ani a inregistrat in aceasta saptamana cea mai mare crestere dupa 2012, cand a avut cea mai ampla restructurare a datoriilor elene din istorie, din cauza temerilor ca posibilele alegeri anticipate ar putea aduce la putere partide anti-austeritate.

Astfel, randamentul acestor obligatiuni a urcat in aceasta saptamana cu circa 2 puncte procentuale, in timp ce randamentul titlurilor pe termen de trei ani, emise in iulie in cadrul revenirii Greciei pe pietele financiare, a crescut cu peste 4,5 puncte procentuale, semn ca investitorii sunt tot mai ingrijorati ca statul elen nu isi va putea respecta obligatiile financiare, relateaza Bloomberg, citat de Mediafax.

Chiar daca aceste randamente sunt mult mai mici fata de nivelul inregistrat in perioada de varf a crizei datoriilor, motivul care a provocat scaderea preturilor obligatiunilor provoaca investitorilor amintiri neplacute. Premierul Antonis Samaras, care impreuna cu aliatii sai se teme de o posibila iesire a tarii din zona euro, a devansat alegerea presedintelui Greciei, amplificand ingrijorarea ca lipsa unui un acord in Parlament pentru noul sef al statului va duce la declansarea de alegeri anticipate, anul viitor. In fruntea sondajelor de opinie se afla partidul extremist Syriza, care se opune austeritatii.

"Suspectam ca Grecia a devenit din nou o tara in care nu se poate investi", a declarat Bill Blain, analist la Mint Partners in Londra. Randamentul obligatiunilor pe termen de 10 ani a avansat vineri cu 0,09 puncte procentuale, la 9,17%.

Samaras a declarat joi ca pietele se tem de o victorie a Syriza, in cazul organizarii de alegeri anticipate, si ca acest partid va aduce din nou in discutie iesirea Greciei din zona euro. Syriza a raspuns ca premierul nu ezita sa roage pietele sa atace tara.

Citeste si:
Grecia, vedeta verii, se plânge de numărul mare de turiști
Grecia, vedeta verii, se...

Incapacitatea de a atrage un sprijin suficient pentru Stavros Dimas, nominaliat de Samaras pentru functia de presedinte, intr-un al treilea si ultim vot in Parlament care va avea loc pe 29 decembrie, il va obliga pe premier sa dizolve legislativul. Spre deosebire de 2012, deprecierea obligatiunilor elene nu pare sa afecteze obligatiunile altor state europene.

Randamentul obligatiunilor Spaniei cu scandenta de 10 ani a crescut in aceasta saptamana cu 0,04 puncte procentuale, comparativ cu o crestere de 0,26 puncte in saptamana incheiata in 18 mai 2012. In cazul Italiei, cresterea este de 0,07 puncte, fata de 0,3 puncte in 2012. Statele periferice din zona euro au fost protejate de asteptarile ca Banca Centrala Europeana ar putea extinde un program de achizitii de active, petru a include si obligatiuni guvernamentale, cel mai devreme luna viitoare.

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri