Bittnet Systems, prima companie de IT listata pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB), in piata AeRO, a evitat in primul semestru al anului contractele si clientii cu cereri riscante, in contextul in care - pana acum - 2015 s-a dovedit un an cu volatilitate crescuta, pe fondul contextului politic si economic international.

Practic, crizele din Rusia si Grecia au afectat intr-o anumita masura evolutia companiei de IT si, in plus, "piata muncii a devenit foarte activa in primul semestru, cu fluctuatii vizibile".

In acest climat de nesiguranta, Bittnet s-a concentrat pe intarirea disciplinei contractuale. "In consecinta, am evitat contracte si clienti cu cereri pe care le-am perceput a fi riscante, in contextul actual (termeni de plata de lunga durata, proiecte cu o cifra de afaceri ridicata, dar marja scazuta, etc.)", a declarat intr-un interviu acordat wall-street.ro Cristian Logofatu (foto), CFO-ul si unul dintre fondatorii Bittnet Systems.

Bittnet Systems a raportat in S1 o pierdere neta de 5.089 lei, cu toate ca a realizat primul profit brut in primul semestru din istorie (5.727 lei). Cristian Logofatu, unul dintre fondatorii companiei si CFO al companiei, a explicat ca aceasta anomalie se datoreaza unor particularitati contabile, care tin de inregistrarea cheltuielilor de dezvoltare a companiei in zona de costuri curente versus inregistrarea surselor de finantare in zona de venituri financiare.

De altfel, compania si-a redus semnificativ pierderile semestriale fata de rezultatul negativ de 150.152 lei din primele sase luni ale anului trecut. Pentru tot anul, fondatorii Bittnet mizeaza pe un profit net de 1,26 milioane lei, rezultat care inglobeaza si incasarile extraordinare obtinute din vanzarea pachetului de 10% catre fondul de investitii Carphatia Capital, in valoare de 150.000 euro. Daca cifrele se vor concretiza, Bittnet va marca o crestere a profitului net de 6 ori fata de anul 2014.

"Suntem constienti atat de riscurile si de provocarile existente, cat si de cele care apar in mod constant in viata unei companii de dimensiuni comparabile cu cele ale noastre, dar suntem atenti si la noi oportunitati. Suntem increzatori in capacitatea si adaptabilitatea Bittnet si credem ca suntem in masura sa ne atingem obiectivele de crestere si profitabilitate propuse pentru 2015", a spus Logofatu.

In ceea ce priveste cifra de afaceri, prima companie din IT de pe bursa a raportat la 6 luni afaceri de 3,6 milioane lei, in scadere fata de S1 2014 cu 20%. Pentru 2015 se asteapta la un volum de 19,8 milioane lei, dublu fata de 2014. Totusi, CFO-ul companiei atrage atentia ca Bittnet Systems inregistreaza o sezonalitate a vanzarilor, majoritatea veniturilor fiind inregistrate in trimestrul 4.

"In cazul pietei noastre de B2B, aceasta sezonalitate provine din faptul ca majoritatea clientilor achizitori sunt companii care opereaza cu bugete anuale. Comportamentul natural al acestora este amanarea pana in cel mai tarziu posibil moment a achizitiilor, comportament combatut doar de apropierea finalizarii anului fiscal si, de aici, rezulta necesitatea cheltuirii bugetului pentru a indeplini obiectivele pentru care acesta a fost alocat initial", explica Cristian Logofatu.

Actiunile Bittnet Systems (BNET) s-au scumpit cu 21,4% fata de cotatia de 1,73 lei/actiune, inregistrata la debutul pe bursa, in 15 aprilie. Ultimul pret inregistrat pe platforma AeRO a fost de 2,10 lei/actiune, in cadrul sedintei de vineri.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri