Dupa un 2016 agitat pentru pietele financiare, care au reactionat violent la diverse momente importante in politica mondiala, anul urmator nu se anunta mult mai linistit. Vor fi evenimente care vor genera evolutii neasteptate pe bursele din intreaga lume si nici pe plan local nu se prefigureaza un an foarte linistit. Insa, toate aceste volatilitati vin la pachet cu o serie intreaga de oportunitati, care vor putea fi valorificate de investitorii activi si conectati.

In emisiunea Profesionistii in investitii, Alin Brendea, director general Prime Transaction, a explicat ca pana la finalul anului mai sunt asteptate cateva momente importante care vor influenta evolutia pietei locale.

“Urmeaza sezonul raportarilor financiare pe trimestrul 3, cand vom putea face o analiza privind profitabilitatea companiilor si randamentele dividendelor de anul viitor, lucruri importante pentru investitori. De asemenea, si alegerile locale sunt importante, ramane de vazut cine castiga si cu ce program vine. In plus, la finalul lunii decembrie, Fed are o sedinta de politica monetara, unde am putea vedea o crestere de dobanda. Toate aceste momente vor fi acompaniate de volatilitate, dar, per total, ma astept ca piata sa inchida anul cu o crestere de 5%”, a declarat Brendea.

Recomandari pentru investitori

Pentru ca volatilitatile sunt asteptate sa continue, recomandarea brokerului pentru investitori este sa aiba tot timpul o componenta de cash sau foarte lichida in portofoliu, pentru ca evolutiile neprevazute aduc si multe oportunitati. Pentru piata locala, punctual, recomandarea este de a analiza cu atentie oportunitatile dinspe companiile care vor acorda dividende semnificative.

Pentru anul viitor, Brendea se asteapta cel putin la listarea Hidroelectrica, sub presiunea promovarii la statutul de piata emergenta. “Listarea Hidro va fi un pas important pentru piata noastra. Probabil ca dupa aceasta si mediul privat isi poate crea scenarii prin care sa se listeze. O promovare a pietei romanesti pe piete emergente, ar aduce capital semnificativ si ar semnaliza pentru afacerile locale o oportunitate in listare”.

2017 va fi un an interesant. Pe de o parte, se va mentine diferentierea intre dobanzile mici din piata bancara si randamentele bune ale dividendelor, pe de alta parte, vor fi si elemente care vor genera incertitudini, cum ar fi logica electorala ce promite cheltuieli care ar putea sa destabilizeze tabloul macro sau alegerile din Franta si Germania.

“Ma astept ca 2017 sa fie un an bun, dar cu multe provocari. Traim vremuri interesate, in care teoria clasica a finantelor si investitiilor este mai putin aplicabila. De aici vine si recomandarea de a avea mereu o componenta lichida si de a fi conectati la piata. Cu siguranta vor fi oportunitati interesante”, mai spune Brendea.

Asteptari de la noul guvern

Finalul acestui an va ramane sub semnul alegerilor parlamentare si, indiferent ce partid va castiga, asteptarile pentru piata de capital sunt aceleasi.

“Din punctul meu de vedere, este esential sa se inteleaga ca piata de capital trebuie sa fie al doilea motor de finantare al economiei. Avem un dezechilibru din punct de vedere al surselor de finantare, care dauneaza economiei, pe termen lung. In plus, ar fi salutare si initiative fiscale de stimulare a investitorilor sau a companiilor, listari si toate masurile care ar putea sa aduca investitori in piata”, a conchis Alin Brendea.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri