Actiunile Banca Transilvania (TLV) si BRD au revenit puternic pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB) dupa ce, in seara zilei de vineri, Guvernul a aprobat o varianta revizuita a taxei pe active. Fata de versiunea initiala a legii, sumele platite de banci in cuantumul taxei “pe lacomie” vor fi cu aproximativ 66% mai mici, insa chiar si asa cifrele sunt de ordinul sutelor de milioane de lei.

Banca Transilvania a crescut luni pe bursa cu 11,1%, iar BRD cu 10,1%. Cifrele par spectaculoase, insa actiunile celor doua banci ar trebui sa mai urce cu inca 17,5%, respectiv 16%, pentru a recupera pierderile cauzate de primul anunt al Ordonantei pe taxe.

Petrom, o alta companie puternic penalizata de investitori din cauza perspectivei plafonarii pretului la gaze, a revenit cu 10,5%. De cealata parte, Romgaz a urcat cu doar 1,9%, compania avand mai putine parghii pentru a contracara efectele plafonarii avand in vedere ca statul roman are ultimul cuvant de spus in cazul producatorului de gaze din Medias.

Intreaga bursa a fost verde in prima sedinta de tranzactionare a acestei saptamani, BET, principalul indice al pietei urcand cu 7%.

Varianta revizuita a taxei pe activele bancilor: Banca Transilvania, BRD si BCR platesc impreuna 569 mil. lei

Luand in calcul prevederile finale ale legii adoptate de Guvern si media ROBOR din ultimele trei luni, bancile ar trebui sa plateasca in prezent o taxa de 0,3% pe active. Raportat la activele publicate la sfarsitul lui septembrie 2018, BCR ar trebui sa plateasca cea mai mare suma: 216 mil. lei (vezi tabelul atasat).

Banca Valoarea taxei in varianta finala a OUG Valoarea taxei in varianta initiala a OUG
BCR 216 649
Banca Transilvania 194 582
BRD 159 477

In documentul final aprobat, Guvernul renunta la denumirea de “taxa pe lacomie” in cazul taxei aplicata bancilor, aceasta fiind inlocuita cu “taxa pe active”.

De mentionat ca daca in varianta initiala baza de calcul a taxei era reprezentata de activele totale ale bancilor, mai nou vor fi taxate doar activele financiare ale bancilor. Totusi, din acest punct de vedere, schimbarea este una minora, diferenta dintre cele doua categorii de active fiind de ordinul a catorva milioane de lei – in functie de marimea bancii.

O modificare importanta consta in schimbarea nivelului de referinta al ROBOR de la care bancile incep sa plateasca taxe pe active, de la 1,5% initial, la 2% in forma finala. Asadar, bancile vor incepe sa plateasca taxe suplimentare imediat ce media trimestriala a ROBOR la 3 luni si 6 luni depaseste pragul de 2%. In prezent, media se cifreaza la aproximativ 3,1%.

In plus, Guvernul a redus nivelul taxei percepute in functie de amploarea depasirii pragului de 2%, astfel:

  • daca media trimestriala a ratelor ROBOR este pana la 0,5 puncte procentuale (pp), inclusiv, peste pragul de referinta, cota este de 0,1% (anterior 0,2%)
  • daca media trimestriala a ratelor ROBOR este intre 0,51 - 1 pp, inclusiv, peste pragul de referinta, cota este de 0,2% (anterior 0,4%)
  • daca media trimestriala a ratelor ROBOR este intre 1,01 - 1,5 pp, inclusiv, peste pragul de referinta, cota este de 0,3% (anterior 0,6%)
  • daca media trimestriala a ratelor ROBOR este intre 1,51 - 2,0 pp, inclusiv, peste pragul de referinta, cota este de 0,4% (anterior 0,9%)
  • daca media trimestriala ROBOR este cu peste 2 pp peste pragul de referinta, cota taxei pe active este de 0,5%.

Textul initial al ordonantei mai prevedea si faptul ca “daca media trimestriala ROBOR este cu peste 2 puncte procentuale peste pragul de referinta, cota taxei de 0,9 % se majoreaza progresiv cu cate 0,3 puncte procentuale la fiecare depasire cu cate 0,5 puncte procentuale”. Acest paragraf a fost eliminat complet din varianta finala aprobata.

De asemenea, spre deosebire de varianta initiala, noua lege prevede ca taxa se aplica doar bancilor (nu tuturor institutiilor financiar-bancare).

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri