Apple a ajuns să valoreze mai mult decât giganții de pe piața de petrol și gaze la un loc și ar putea cumpăra ExxonMobil

Sectorul de petrol și gaze, care odată valora 3 trilioane de dolari, valorează acum mai puțin decât capitalizarea Apple, 1,5 trilioane de dolari. Dacă ar vrea, gigantul IT ar putea cumpăra cea mai scumpă companie privată de petrol și gaze, ExxonMobil, pentru 198 de miliarde de dolari, scrie publicația Quartz.

Timp de mulți ani, industria petrolului și a gazelor a adus câștiguri mari jucătorilor de pe Wall Street. Dividendele profitabile (randamente de circa 6% anual) au fost motivul pentru care mulți investitori și-au păstrat acțiunile, în ciuda contextului deloc atrăgător și a amenințărilor legate de politicile climatice. Cu un preț al barilului de petrol de circa 60 de dolari, investitorii au rămas susținători ai producătorilor de țiței.

Criza sanitară generată de pandemia de Coronavirus a dus la prăbușirea cererii, aceasta venind într=un moment oricum pentru piața petrolului, în care Rusia și Arabia Saudităse luptau să arunce în piață țiței cât mai ieftin. Astfel, indicele de referință al prețului petrolului din SUA s-a prăbușit pe un teritoriu negativ pentru prima oară în istoric, iar acum se vinde la 40 de dolari/baril.

În contextul în care prețul barilului este mult sub ceea ce firmele private au nevoie pentru a face profit, disponibilizările angajaților au lovit industria din Statele Unite, având în vedere reducerea producției. Royal Dutch Shell și-a redus dividendele cu două treimi, pentru prima dată în 80 de ani.

În 2019, acțiunile petroliere și de gaze au scăzut cu 35%, în contextul în care majoritatea companiilor care lucrează cu energii regenerabile au înregistrat creșteri.

Citeste si:
Românii cu bani au cumpărat acțiuni Tesla, Microsoft și Facebook în...
Românii cu bani au cumpărat...

Sursa foto: Unsplash

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Citește și
XTB: Cursul Euro/RON ar putea să depășească pragul 4,94
Setari Cookie-uri