Prima companie independentă de administrare de fonduri de investiții din România, SAI Certinvest, îl propune pentru funcția de CEO pe Alexandru Voicu (foto), dosarul de avizare fiind depus la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Începând cu data de 1 aprilie 2021, Horia Gustă, CEO SAI Certinvest, își va încheia mandatul, urmând ca atribuțiile sale să fie preluate intern până la autorizarea noului manager general. Certinvest îi mulțumește pentru anii dedicați companiei și îi urează succes în următoarea etapă a carierei sale.

Propunerea lui Alexandru Voicu în funcția de CEO SAI Certinvest se va reflecta și în strategia companiei, având în vedere contextul economic și social pe care îl tranzitează România și piața de capital, în general.

„Țin să îi mulțumesc lui Horia pentru toate eforturile depuse de-a lungul anilor. Mă simt onorat să accept cel mai înalt nivel de responsabilitate într-o nouă etapă pentru SAI Certinvest și piața de capital. Istoria pe care o avem în piață locală este de neînlocuit și avem foarte multe oportunități în față. Mă voi asigura că vom onora în continuare valorile fundamentale ale companiei (Inovație, Performanță, Dedicare, Transparență) și îi asigur pe investitori de întregul meu sprijin", a declarat Alexandru Voicu, într-un comunicat de presă.

Retail jobs

„SAI Certinvest înseamnă pentru mine cea mai importantă parte a carierei. Am dedicat companiei 17 ani, perioadă în care am trăit niște experiențe extraordinare, alături de o echipă profesionistă și dedicată, trecând printr-o serie de promovări ce au dus la numirea mea în calitate de CEO SAI Certinvest. Decizia pe care am luat-o, de reconfigurare a traseului profesional, a fost o opțiune personală. Aș dori să le mulțumesc tuturor celor cu care am lucrat aici, dar și investitorilor, partenerilor, care ne-au fost și ne sunt alături și ne creditează cu încredere. De asemenea, am convingerea că noua echipă managerială, construită pe valorile SAI Certinvest, va aduce o viziune inovatoare și o strategie de business prin care compania va continua să își consolideze poziția pe piața de capital", men'ionează Horia Gustă.

Citeste si:
Doi prieteni au deschis un business unic: simulatoare pentru golf
Golf Room sau cum doi...

Sursa foto: Certinvest

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Sișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri