Impozitarea românilor care investesc la bursă ar putea fi redusă de la 10% (cât este în prezent) la 1% sau 3%, în funcție de cât de mult își mențin acțiunile cumpărate până să le vândă. De asemenea, aceștia ar putea să scape și de obligația depunerii la ANAF, în fiecare an, a unei fișe în care detaliază câștigurile sau pierderile din anul anterior, potrivit unui proiect de lege depus la Camera Depuitaților de trei deputați PNL și un senator USR.

De asemenea, proiectul de lege mai prevede ca pierderile din anii anteriori înregistrate de investitori să nu mai compensate.

Punctele cheie ale propunerii legislative:

  • Toate propunerile se adresează și se aplică doar în cazul persoanelor fizice.
  • Impozit redus de la 10% la 1% pentru investitorii care dețin acțiuni timp de cel puțin un an de zile.
  • Impozit redus de la 10% la 3% pentru toți ceilalți investitori persoane fizice.
  • Impozitul se reține la sursă / se elimină necesitatea depunerii Declarației Unice la ANAF în fiecare an.
  • Pierderile anuale nu mai trebuie declarate.
  • Pierderile din anii anteriori nu mai pot fi folosite pentru compensarea impozitării câștigurilor.

“Vrem, în primul rând, reținerea la sursă a impozitului pentru a nu mai pune investitorii pe drumuri la ANAF. Pe de altă parte, ANAF nu va mai trebui să interacționeze cu 10-12.000 de investitori anual, ci doar cu aproximativ 41 de societăți de brokeraj și administratori de fonduri. Tranzacțiile bursiere pierzătoare nu vor mai fi compensate și vom impozita tranzacțiile câștigătoare cu 1%, pentru titlurile deținute mai mult de un an și cu 3% pentru titlurile deținute mai puțin de un an. Reducem astfel fiscalitatea și stimulăm investițiile pe termen mediu și lung”, a declarat Sebastian Burduja (PNL), principalul inițiator al proiectului (foto).

Ceilalți inițiatori ai legii sunt deputații PNL Gabriela Horga și George Tuță, precum și senatorul USR Claudiu Mureșan.

Inițiatori proiect legislativ

De la stânga la dreapta: George Tuță (PNL), Sebastian Burduja (PNL), Gabriela Horga (PNL), Bogdan Drăgoi (președinte/director general SIF1), Horia Gustă (președinte AAF), Adrian Tănase (CEO BVB)

Dacă legea va fi aprobată, impozitul ar urma să fie calculat automat de casele de brokeraj sau administratorii de fonduri cu care investitorii lucrează și să fie reținut și trimis către ANAF tot de acestea. Reținerea la sursă a impozitului anual a fost una dintre măsurile fiscale cele mai cerute de investitori în ultimii ani, de-a lungul timpului aceștia fiind nevoiți să depună astfel de fișe chiar și în fiecare trimestru.

”Suntem convinși că prin această inițiativă legislativă vom avea o piață de capital mai dezvoltată cu un regim fiscal extrem de prietenos, care nu va face decât să pună banii în economie și aceștia să producă companii mai multe și mai mari. Estimăm că impactul în industria de fonduri de investiții va fi unul semnificativ. Credem că acest regim de impozitare nu va face decât să stimuleze retail-ul pentru investiții în special în zona fondurilor”, a declarat Horia Gustă, președintele Asociației Administratorilor de Fonduri din România.

Burduja: dacă lucrurile merg bine, legea va fi aprobată până în vara anului viitor

Propunerea legislativă va fi trimisă în perioada următoare la comisiile din Parlament, acestea urmând să solicite de la guvern un aviz pozitiv sau negativ. Avizul este unul consultativ. Ulterior, legea va ajunge în plen, mai întâi la Camera Deputaților, apoi la Senat, care este for decizional.

”Ne dorim ca legea să fie adoptată cât mai curând, astfel încât aceasta să fie aplicată anul viitor. În mod realist, fiind în luna octombrie, cel mai probabil abia anul viitor, până la finalul primei sesiuni, este posibil să reușim să o adoptăm. Așadar, un obiectiv fezabil cred că ar fi până în vara anului viitor”, a explicat Burduja.

Șansele ca legea să treacă în Parlament sunt discutabile. Pe de-o parte legea este foarte bine văzută de reprezentanții Bursei de Valori București, de brokeri și administratorii de fonduri și are susținerea a peste 50 de deputați și senatori PNL, USR, UDMR și PSD, care au semnat proiectul legislativ.

De cealaltă parte, legea ar avea un impact bugetar imediat de 31-49 mil. lei, potrivit expunerii de motive, un lucru care în general nu este privit cu ochi buni de către guvern. De notat însă că impactul bugetar estimat a fost calculat luând în calcul un studiu bazat pe anii 2016-2020 și pornindu-se de la premisa unui nivel de colectare a taxelor de 100% - ceea ce, realist vorbind, nu se întâmplă și nici nu se va întâmpla, impactul urmând să fie astfel mult mai redus.

”Unul dintre cele mai importante aspecte prezentate este legat de impactul financiar anual pozitiv asupra bugetului de stat, estimat la minim 32 de milioane de euro pe termen scurt și mediu, respectiv de peste 150 milioane de euro pe termen lung”, susține Sebastian Burduja.

Expunerea de motive și textul legii sunt disponibile la acest LINK.

Sursa foto: BVB

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri