22 Ianuarie 2010

Bursa din Viena, la shopping in Europa de Est



Wiener Boerse AG, operatorul de piata din Viena, este interesata sa achizitioneze alte burse pentru a se extinde in Europa de Est, potrivit CEO-ului Michael Buhl, citat de Bloomberg.
“Suntem pregatiti sa realizam si alte achizitii in regiunea Europei de Est, insa momentan nu suntem in discutii cu alte burse”, a declarat Michael Buhl.

Directorul executiv al bursei Heinrich Schaller a afirmat ca Viena este interesata in detineri majoritare, iar participarea la o oferta publica initiala doar pentru a cumpara o parte minoritara dintr-o bursa nu este interesanta pentru operator.

Bursa din Viena era interesata, in cursul anului trecut, de achizitionarea unei participatii majoritare in cadrul operatorului din Varsovia, insa Schaller sustine ca nu se afla in discutii cu aceasta bursa.

In 2008, Bursa din Viena a cumparat participatii in cadrul operatorilor din Ljubljana, Budapesta, Praga pentru a forma o alianta concurenta cu NYSE Euronext, Deutsche Boerse si Nasdaq OMX Group.

In cursul anului trecut, Schaller sustinea ca este Viena este interesata sa intre in actionariatul Bursei de Valori Bucuresti in urmatorii 3-5 ani.



Citeste si