26 Ianuarie 2010

SIF Banat-Crisana a vandut actiuni Teraplast pentru 111.000 euro



SIF Banat-Crisana (SIF1) a vandut in cadrul sedintei de vineri actiuni ale producatorului de profile si tevi din PVC Teraplast Bistrita (TRP) in valoare de 459.200 lei (111.000 euro), potrivit unei raportari remise Bursei de Valori Bucuresti.
Cele 717.500 actiuni au fost cedate la un pret mediu de 0,64 lei/actiune, reprezentand o cota din capitalul social al companiei de 0,24%.

Tranzactia a reprezentat mai mult de jumatate din rulajele din sedinta de vineri realizate cu actiunile Teraplast, de circa 700.000 lei.

Actionarii producatorului au aprobat, in cursul saptamanii trecute, inceperea unui nou program de rascumparare de actiuni, dupa ce o operatiune similara a fost incheiata in decembrie 2009.

In primele noua luni ale anului, societatea a obtinut un profit de 11,4 milioane lei (2,7 milioane euro), cu 27% mai mic decat rezultatul din perioada similara din 2008.

Pentru 2010, compania se asteapta la un profit net de 16,4 milioane lei, similar celui prevazut in bugetul pentru acest an.

Compania are un capital social de 29,78 milioane lei, impartit in 297,8 milioane actiuni cu o valoare nominala de 0,1 lei.

Principalii actionari ai societatii sunt Dorel Goia, cu o detinere de 34,26%, Emanoil Viciu, cu o participatie de 15,12%, in timp ce SIF Banat-Crisana (SIF1) are 11,38% din capitalul social.

Valoarea de piata a Teraplast este de 192,1 milioane lei (46,4 mil. euro), conform ultimei cotatii de 0,64 lei/actiune.



Citeste si