Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, i-a transmis astazi mesajul oficial de felicitare presedintelui ales al Romaniei, Klaus Iohannis. Merkel se declara convinsa ca relatiile dintre Romania si Germania pot fi aprofundate in viitorul apropiat. Acesta este primul mesaj primit de catre Iohannis din partea unui sef de stat sau de guvern.

"Stimate domnule Iohannis,

Va felicit din toata inima pentru alegerea dumneavoastra in functia de presedinte al Romaniei.

Relatiile dintre tarile noastre sunt foarte bune. Sfarsitul Razboiului Rece, pe care l-am celebrat in acest an pentru a 25-a oara, a deschis tarilor noastre o noua calitate a relatiilor si ne-a ajutat sa devenim parteneri foarte apropiati. Faptul ca suntem impreuna membri ai NATO si UE este expresia cea mai buna a acestui lucru.

Noi vom sustine in continuare Romania, atat prin cuvinte, cat si prin fapte, in ceea ce priveste efectuarea reformelor care sunt importante pentru tara dumneavoastra si pentru UE, cu sfaturi si asistenta. Vom ramane un partener de incredere. Sunt convinsa ca impreuna vom putea aprofunda relatiile pe care le avem.

Va urez mult succes in activitatea dumneavoastra plina de responsabilitate.

Angela Merkel

Cancelar al Republicii Germane"

Klaus Iohannis a fost ales, in turul doi al alegerilor prezidentiale, de 54,50% din votanti, in timp ce Victor Ponta a fost votat de 45,49% din cei prezenti la vot, arata rezultatele partiale comunicate, luni, de BEC, in urma centralizarii a 99,07% din procesele verbal.

Candidatul ACL, Klaus Iohannis, a fost votat de 6.242.825 dintre alegatori, in timp ce Victor Ponta, candidatul PSD-UNPR-PC, a fost votat de 5.211.097 de alegatori. Purtatorul de cuvant al BEC, Marian Muhulet, a precizat ca au fost centralizate, pana la ora 10.20, procesele verbale din 18.673 (99,07%) sectii de vot, din totalul de 18.847.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri