Premierul Victor Ponta si-a delegat, prin decizie, atributiile de coordonare a Guvernului catre vicepremierul Gabriel Oprea, decizia urmand sa fie aplicata in perioada 19-24 noiembrie.

Decizia de delegare a atributiilor a fost semnata marti de seful Guvernului. Surse oficiale au declarat anterior ca premierul Victor Ponta va intra intr-un scurt concediu, pana la inceputul saptamanii viitoare, interval in care activitatea Guvernului va fi coordonata de catre vicepremierul Gabriel Oprea, scrie Mediafax.

Potrivit acestora, premierul a simtit nevoia unei scurte perioade de odihna dupa alegerile prezidentiale, pe care le-a pierdut in fata lui Iohannis.
Luni, premierul Victor Ponta a declarat ca este "trist", ca ii pare foarte rau pentru cei care l-au sprijinit in alegeri si a aratat ca in zilele urmatoare "o sa stea putin cu familia sa, care sufera mai mult decat el".

"Bineinteles ca sunt trist, imi pare foarte rau pentru cei care m-au sprijinit, pentru cei care au crezut. In acesta seara, zilele urmatoare, o sa stau putin cu familia mea, care sufera mai mult decat mine, dar maine avem sedinta de Guvern si de saptamana viitoare ne facem datoria", a precizat Ponta, luni. Ponta a pierdut alegerile prezidentiale in fata lui Klaus Iohannis, care a obtinut 54,50% din voturi la turul doi al alegerilor.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri