Cetatenii Emiratelor Arabe Unite (EAU) pot calatori in 34 de state europene - inclusiv in zona Schengen - fara o viza, devenind astfel prima tara araba din lume care a incheiat un acord in acest sens cu guverne europene, relateaza Euronews, preluat de Mediafax.

Scutirea de la obligativitatea vizelor se aplica pentru maximum 90 de zile, pe o perioada de sase luni. Cetatenii europeni care calatoresc in EAU urmeaza sa beneficieze de acelasi regim. Israelul era singura tara din Orientul Mijlociu considerata apta sa beneficieze de un asemenea program.

Propunerea de acordare a unui regim de calatorie fara vize EAU a fost aprobata de catre Parlamentul European (PE) in iunie, cu 523 din 557 de voturi.

Luna trecuta, cu ocazia a 10 ani de la semnarea Tratatului de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, presedintele Klaus Iohannis a declarat ca exista inca procese de integrare nefinalizate precum aderarea la Spatiul Schengen si adoptarea monedei unice.

”Aniversam astazi 10 ani de la semnarea Tratatului de aderare a Romaniei (si Bulgariei ) la Uniunea Europeana, eveniment care a avut loc la Abatia Neumünster din Luxemburg. 25 aprilie 2005 este un moment cu o semnificatie deosebita pentru tara noastra. Semnarea Tratatului de aderare a venit dupa un proces dificil de negocieri care a marcat transformari profunde in multe domenii ale vietii economico-sociale”, a aratat seful statului, in mesajul transmis de Administratia Prezidentiala.

Aderarea Romaniei si Bulgariei la spatiul european de libera circulatie (Schengen) a fost sustinuta recent de Gianni Pittella, liderul grupului socialistilor si democratilor din Parlamentul European.

Sursa harta: Wikipedia

Foto: Shutterstock / Dubai

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri