Ponta se gandeste la demisie. O decizie este asteptata saptamana viitoare

Presedintele Klaus Iohannis afirma, la TVR, ca premierul Victor Ponta i-a spus, in discutia de la Cotroceni, ca se va gandi la demisie si ca spera ca saptamana viitoare sa existe un deznodamant, iar declaratia lui Ponta ca nu va demisiona trebuie luata cu rezerva, ca fiind "la cald sau la fierbinte".

"Mi-a spus ca se va gandi (la solicitarea privind demisia-n.r.). Se va sfatui, probabil, cu colegi din partid si va lua, in consecinta, o decizie. Eu cred si sper ca decizia sa fie demisia", a spus Iohannis la TVR, intr-un interviu acordat dupa discutia cu Ponta de la Cotroceni.

In ceea ce priveste anuntul lui Ponta ca nu va demisiona, Iohannis a afirmat: "Aceste declaratii la cald sau la fierbinte, putem sa spunem in aceasta situatie, trebuie luate cu anumita rezerva. Eu sunt convins ca este nevoie de o zi sau doua in care lucrurile se decanteaza, se clarifica si, sper, in cursul saptamanii viitoare, sa avem un deznodamant al acestei etape din criza politica".

El a adaugat ca, indiferent cum sunt privite lucrurile, nu se poate face abstractie de ce s-a intamplat, vineri, la DNA, fiind un lucru care are si va avea urmari profunde in politica romaneasca.

Premierul Victor Ponta este urmarit penal pentru fals in inscrisuri sub semnatura privata, complicitate la evaziune fiscala in forma continuata si spalarea banilor in dosarul Turceni - Rovinari, fapte pe care le-ar fi savarsit in perioada in care era avocat. De asemenea, DNA cere Camerei Deputatilor avizarea urmaririi penale pe numele premierului si pentru conflict de interese.
Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a decis, vineri, sa trimita solicitarea procurorului general in cazul lui Victor Ponta la Comisia juridica, aceasta urmand sa informeze cand intocmeste raportul, termenul maxim fiind de doua saptamani, a precizat secretarul Camerei Ion Ciolacu.

Citeste si:
Predoiu, nominalizat premier? Reactia lui Iohannis a venit imediat
Predoiu, nominalizat premier?...
Citeste si:
8 remedii pentru ameliorarea durerii in gat
8 remedii pentru ameliorarea...

Presedintele Klaus Iohannis a anuntat, vineri, ca, in conditiile in care DNA a comunicat ca premierul Victor Ponta este invinuit de fapte penale, i-a solicitat demisia acestuia, el spunand ca, in opinia sa, este o "situatie imposibila" pentru Romania ca premierul sa fie invinuit de fapte penale.

1. Crezi ca Victor Ponta trebuie sa-si dea demisia din functia de premier dupa ce DNA a anuntat ca este urmarit penal?



Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »



Setari Cookie-uri