Premierul Victor Ponta risca sa intre in conflict cu presedintele Klaus Iohannis, cu justitia si sa fie supus presiunilor din partea aliatilor straini ai Romaniei, comenteaza Stratfor, subliniind ca, indiferent daca primul-ministru ramane in functie, "stabilitatea Guvernului va fi afectata".

"Premierul Victor Ponta se confrunta cu perspectiva unui conflict cu presedintele si cu justitia, risca sa aiba dificultati in adoptarea unor proiecte legislative si sa fie vizat de posibile presiuni din partea aliatilor straini ai Romaniei", conform unor analisti Stratfor citati de Bloomberg.

Presedintele Klaus Iohannis i-a cerut lui Victor Ponta sa demisioneze, iar opozitia mentine obiectivul inlaturarii Guvernului Romaniei, noteaza Bloomberg. "Chiar daca acesti factori nu il forteaza pe Ponta sa demisioneze, vor afecta stabilitatea Guvernului", adauga Stratfor.

"Conflictul dintre sustinatorii si criticii (lui Ponta - n.red.) poate slabi abilitatea actualei legislaturi de a adopta reforme", atrag atentia analistii Strafor. Agentiile de presa internationale relateaza despre respingerea motiunii de cenzura impotriva Guvernului Victor Ponta, Bloomberg si Agence France Presse notand ca scandalul de coruptie care il vizeaza pe premierul Romaniei va continua, scrie Mediafax.

"Premierul Romaniei supravietuieste motiunii de cenzura, iar scandalul de coruptie va continua", titreaza agentia Bloomberg. "Premierul Romaniei a reusit sa invinga motiunea de cenzura impotriva Guvernului pe care il conduce. Aceasta situatie probabil nu va stinge criza in care este implicat", comenteaza Bloomberg. Victor Ponta "este supus presiunilor pentru a demonstra angajamentul de combatere a coruptiei. Uniunea Europeana, care nu a permis Romaniei sa adere la Spatiul Schengen nici macar la opt ani de la admiterea in Blocul comunitar, monitorizeaza situatia coruptiei din Romania. Statele Unite au transmis saptamana trecuta, in momentul anuntarii anchetei in cazul lui Victor Ponta, ca «legea trebuie aplicata in mod egal pentru toata lumea»", subliniaza Bloomberg.

"Premierul Romaniei, suspectat de coruptie, supravietuieste motiunii de cenzura", scrie agentia Associated Press. "Primul-ministru al Romaniei, suspectat de acte de coruptie, inclusiv de spalare de bani si conflict de interese, a supravietuit cu usurinta unei motiuni de cenzura", relateaza AP.

"Guvernul Romaniei supravietuieste unei motiuni de cenzura", titreaza Reuters, notand ca "rezultatul asteptat" este "primul mare test politic" pentru Victor Ponta dupa infrangerea suferita in scrutinul prezidential din 2014.
"Parlamentul Romaniei a respins vineri o motiune de cenzura impotriva Guvernului social-democratului Victor Ponta, un vot care ii permite sa ramana la putere dar care nu rezolva criza provocata de problemele sale cu justitia", comenteaza Agentia France Presse, amintind ca DNA il suspecteaza pe Victor Ponta de conflit de interese in exercitarea functiei.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri