Klaus Iohannis a transmis astazi un mesaj de Ziua Marinei, apreciind "calitatea si nivelul de pregatire la standarde moderne" ale acestei "structuri de forte echilibrate", capabila sa indeplineasca misiunile specifice atat in plan national, cat si pe cele desfasurate sub egida NATO si UE.

Presedintele Klaus Iohannis a transmis acest mesaj prin intermediul consilierului sau prezidential Ion Oprisor, care a participat in numele presedintlui la ceremoniile de la Constanta dedicate Zilei Marinei, potrivit Mediafax.

"Praznuirea Adormirii Maicii Domnului, la data de 15 august, a devenit, prin traditie, si Ziua Marinei Romane. Aceasta dubla sarbatoare imi ofera placutul prilej sa adresez salutul meu tuturor celor care slujesc cu devotament si daruire intinderile albastre - marinari militari si civili deopotriva, constructori navali si lucratori portuari - profesionisti care au purtat drapelul Romaniei la catarg si in suflet pe marile si oceanele lumii. In semn de pretuire si respect pentru inaintasi, se cuvine ca, acum, la ceas aniversar si comemorativ, sa aducem un pios omagiu tuturor celor care si-au dedicat viata acestei nobile meserii si care s-au jertfit pentru gloria pavilionului tricolor", a transmis Klaus Iohannis.

Presedintele spune ca, prin calitatea si nivelul de pregatire la standarde moderne ale celor care isi servesc astazi tara in cadrul Fortelor Navale Romane, "Marina noastra militara se evidentiaza ca o structura de forte echilibrata, in masura sa-si indeplineasca misiunile specifice, atat in plan national, cat si in cel al operatiilor executate in cadrul initiativelor regionale ori sub egida NATO si a Uniunii Europene". Iohannis aminteste si de participarea activa a Marinei la initiativa Atlantic Resolve South, prin componenta sa regionala, Black Sea Resolve, mai ales in contextul actualei crizei manifestate in vecinatatea Romaniei.

Presedintele a anuntat si ca a dat curs propunerii Ministrului Apararii Nationale pentru decorarea Drapelului de lupta al Statului Major al Fortelor Navale cu Ordinul „Virtutea Maritima” in grad de Cavaler, cu insemn pentru militari, "pentru inaltul profesionalism si rezultatele remarcabile obtinute de-a lungul anilor".

"La aceasta sarbatoare, cu rezultate deosebite se prezinta si marinarii politisti de frontiera, care isi demonstreaza permanent devotamentul si competenta in securizarea frontierelor maritime si fluviale, cu un accent deosebit pe frontierele externe ale Uniunii Europene. Cu prilejul Zilei Marinei Romane, doresc, totodata, sa le transmit tuturor celor care profeseaza in domeniile cu specific naval sau sunt alaturi de acestia, familiilor lor, multa sanatate, bucurii si realizari in activitatea viitoare. Fie ca protectoarea marinarilor romani, Sfanta Fecioara Maria, sa va insoteasca si sa va ocroteasca, oriunde veti fi! La multi ani si bun cart inainte!”, conchide presedintele, in mesajul sau.

Klaus Iohannis nu a participat la ceremoniile de la Constanta, prilejuite de Ziua Marinei, si l-a trimis in locul sau pe consilierul prezidential Ion Oprisor, care conduce Departamentul Securitatii Nationale din cadrul Administratiei Prezidentiale. Absent de la ceremonii a fost si premierul Victor Ponta. Seful Executivului a adresat, pe Facebook, un mesaj cu ocazia Zilei Marinei si le-a urat "La multi ani" marinailor, spunand ca se bucura ca guvernul a reusit sa corecteze greselile din trecut si a facut "dreptate" prin legea privind pensiile de serviciu.

Sursa foto: Mediafax Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri