Presedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, la Universitatea de Vest Timisoara, ca nu poate fi construita o Romanie prospera fara meritocratie, ca trebuie eliminate procedurile care duc la netransparenta si la nepotism, ca este necesara o administratie care sa lucreze pentru societate, si nu pentru anumiti din societate, de Parlament mai bun, mai transparent, mai performant. Presedintele a subliniat ca aceste lucruri se realizeaza ”numai si numai prin vot”.

”Nu putem sa construim o Romanie prospera fara meritocratie. (...) Trebuie sa eliminam acele proceduri care duc la netransparenta, care incurajeaza nepotismul. Trebuie sa revenim la o Romanie predictibila, cu oameni educati, cu administratie eficienta, care lucreaza pentru societate, nu pentru anumiti din societate”, a afirmat presedintele, in discursul sustinut la deschiderea anului universitar, conform News.ro.

El a precizat ca aceste lucruri vor fi miza alegerilor parlamentare.

”Avem nevoie de Parlament mai bun, mai transparent, mai performant. Acest lucru se realizeaza numai si numai prin votul dumneavoastra. Nu exista alta modalitate de a face ordine in politica, si de ordine in politica avem nevoie”, le-a spus Klaus Iohannis studentilor.

Sursa foto: agerpresfoto
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri