Instanta suprema a decis ca procesul lui Calin Popescu Tariceanu poate sa inceapa. Decizia este definitiva

Magistratii instantei supreme au decis, vineri, ca judecarea dosarului in care presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, este acuzat de marturie mincinoasa si favorizarea faptuitorului poate incepe pe fond, dupa ce au respins ca nefondata contestatia presedintelui Senatului.

Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins, vineri, contestatia depusa de Calin Popescu Tariceanu la decizia de incepere a judecarii pe fond a dosarului sau. "Respinge, ca nefondata, contestatia formulata de inculpatul Popescu Tariceanu Calin Constantin Anton impotriva incheierii nr. 1050 din data de 28 noiembrie 2016 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia penala, in dosarul nr. 2553/1/2016/a1. Obliga contestatorul inculpat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat", se arata in decizia instantei. Hotararea ICCJ este definitiva, conform News.ro.

Presedintele Senatului a fost, miercuri dimineata, la instanta suprema insotit de avocati si nu a dorit sa faca nicio declaratie inainte de inceperea sedintei de judecata. Dupa sedinta de judecata, care a fost cu usile inchise, Calin Popescu Tariceanu a plecat refuzand sa spuna ce argumente a adus in fata judecatorilor in cazul cererii sale si daca acestia au ramas in pronuntare.

Tariceanu a stat la instanta suprema aproximativ o ora si jumatate. Presedintele Senatului a anuntat marti ca va merge la Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru a participa la procesul sau, precizand ca nu stie daca o sa poata sa termine pana la ora la care Parlamentul dezbate si voteaza motiunea de cenzura impotriva Guvernului.

In 28 noiembrie 2016, instanta a respins cererile si exceptiile formulate de presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, si a decis ca judecarea pe fond a dosarului in care este acuzat de marturie mincinoasa si favorizarea faptuitorului poate incepe. Decizia a fost contestata de Tariceanu si a fost judecata miercuri de instanta suprema. Pronuntarea a fost, insa, amanata pentru vineri.

Citeste si:
Gabriela Firea a depus plângere penală împotrivă lui Nicuşor Dan
Gabriela Firea a depus...
Citeste si:
Cum te afecteaza coronavirusul, in functie de afectiunile de care...
Cum te afecteaza...

In 6 iulie 2016, procurorii DNA Brasov l-au trimis in judecata pe Calin Popescu Tariceanu pentru infractiunile de marturie mincinoasa si favorizarea faptuitorului, in legatura cu declaratiile date ca martor in dosarul retrocedarii unei suprafete din Padurea Snagov si a fermei Baneasa, in care sunt judecati printul Paul, Remus Truica, Tal Silberstein si Dan Andronic. Alaturi de presedintele Senatului a fost trimis in judecata si Dorin Marian, fost sef al Administratiei Prezidentiale a Romaniei in anul 2000, acesta fiind acuzat de marturie mincinoasa.

Sursa foto: Agerpres Foto

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »



Setari Cookie-uri