Guvernul a aprobat un proiect de lege potrivit caruia condamnatii pentru infractiunile de serviciu - delapidare, abuz in serviciu, conflict de interese, obtinere ilegala de fonduri - isi vor pierde toata averea dobandita in ultimii cinci ani, de dinaintea deciziei instantei de condamnare, daca prin astfel de fapte a fost obtinut un folos material, iar persoana in cauza este condamnata la inchisoare pe o perioada de cel putin patru ani.

Executivul a aprobat, in sedinta de vineri, un proiect de lege de modificare si completare a unor acte normative din domeniul penal, destinat transpunerii unor prevederi din doua directive ale Uniunii Europene. Proiectul elaborat de Ministerul Justitiei va fi transmis spre dezbatere si adoptare Parlamentului.

Interventiile legislative cuprinse in proiect au in vedere institutia confiscarii extinse, contestarea masurii de siguranta a confiscarii speciale ori a confiscarii extinse, reglementarea compunerii completului care va judeca contestatiile prevazute de art. 2501 alin.(1) si respectiv art. 4252 din Codul de Procedura Penala impotriva masurii asiguratorii luate de procuror sau a modului de aducere la indeplinire a acesteia si, respectiv, impotriva hotararii prin care instanta de apel dispune masura de siguranta a confiscarii speciale ori a confiscarii extinse direct in apel.

De asemenea, se reglementeaza, in mod expres, obligatia de a informa persoana condamnata definitiv in lipsa, odata cu inmanarea mandatului de executare a pedepsei, cu privire la dreptul de a solicita redeschiderea procesului penal. De asemenea, proiectul introduce prevederi referitoare la functionarea Agentiei Nationale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.

In privinta institutiei confiscarii extinse, proiectul transpune unele prevederi ale Directivei 2014/42/UE, astfel, confiscarea extinsa poate fi aplicata atunci cand pedeapsa prevazuta de lege este inchisoarea de patru ani sau mai mare.

O alta conditionalitate este ca fapta la care a fost condamnata persoana sa fie susceptibila sa ii procure un folos material si daca instanta isi formeaza convingerea ca bunurile respective provin din activitati infractionale. In acest caz, convingerea instantei se poate baza inclusiv pe disproportia dintre veniturile licite si averea persoanei. In proiectul textului de lege, confiscarea extinsa se dispune asupra bunurilor dobandite de persoana condamnata intr-o perioada de 5 ani inainte si, daca este cazul, dupa momentul savarsirii infractiunii, pana la data emiterii actului de sesizare a instantei.

Totodata, sunt incluse si prevederi referitoare la Agentia Nationala de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate. In acest sens, se stabileste responsabilitatea ANABI de a transmite judecatorului delegat cu executarea despre orice impiedicare ori intarziere survenita in cursul executarii unei confiscari speciale sau confiscari extinse, pe baza informatiilor periodice primite de la Agentia Nationala de Administrare Fiscala si de la alte autoritati competente cu punerea in executare a acestor masuri de siguranta.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri