Trei proiecte legislative ale deputatului "mitraliera" au fost adoptate tacit de Camera Deputatilor. Potrivit unei prevederi, presedintele Romaniei este eliminat din procedura de numire a procurorilor de rang inalt, fiind inlocuit de Senatul Romaniei, scrie Hotnews.

Trei proiecte legislative initiate de Catalin Radulescu, deputat PSD condamnat definitiv in decembrie 2016 la un an si sase luni de inchisoare cu suspendare, au fost adoptate tacit de Camera Deputatilor. Potrivit uneia dintre prevederi, presedintele Romaniei este eliminat din procedura de numire a procurorilor de rang inalt, fiind inlocuit de Senatul Romaniei. Un alt proiect, semnat de 38 de parlamentari PSD, prevede ca apelul la Inalta Curte de Casatie si Justitie solutionat de completul de 5 judecatori, nu va putea fi declarat decat in favoarea inculpatilor.

Cel de-al treilea proiect prevede ca "inspectorii din cadrul Inspectiei Judiciare sunt numiti in functie de catre inspectorul-sef, in urma unui concurs, pentru un mandat de 9 ani, dintre judecatorii si procurorii care au o vechime de cel putin 12 ani in magistratura, care au cel putin grad de curte de apel sau parchet de pe langa curte de apel si au avut calificativul <<foarte bine>> la ultimele trei evaluari."

Procedural, trebuie ca adoptarea tacita sa fie citita in plen pentru ca proiectele sa poata merge la camera decizionala, in acest caz Senatul. Ele se afla pe ordinea de zi de la Camera Deputatilor de saptamana asta.

Ce prevede proiectul de modificare a Legii 303/2004 privin numirea procurorilor de rang inalt:

"Presedintele, vicepresedintele si presedintii de sectii ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie sunt numiti de catre Senatul Romaniei, la propunerea ministrului justitiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie care au functionat la aceasta instanta cel putin 5 ani, desemenati de Adunarea Generala a Judecatorilor de la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Revocarea din functie a presedintelui, a vicepresedintelui sau a presedintilor de sectii ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie se face de catre Senatul Romaniei la propunerea ministrului justitiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.

Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte, prim-adjunctul si adjunctul acestuia, procurorul general al Parchetului Nationa Anticoruptie (sic), adjunctii acestuia, procurorii sefi de sectie ai acestor parchete, precum si procurorul sef al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism si adjunctii acestora sunt numiti de Senatul Romaniei, la propunerea ministrului justitiei, cu avizul CSM, dintre procurorii care au o vechime minima de 16 ani in functia de judecator sau procuror pentru procurorii generali si procurorii sefi si o vechime de 14 ani in functia de judecator sau procuror pentru adjunctii acestora si procurorii sefi de sectie, pe o perioada de 4 ani, fara posibilitatea reinvestirii.

Revocarea (…) se face de catre Senatul Romaniei, la propunerea ministrului justitiei, cu avizul CSM."

Radulescu a incercat sa isi impuna aceste amendamente si la comisia speciala pentru legile justitiei, dar acestea nu au fost luate in seama.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri