Deputatul PSD Timis, Adrian Pau, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, ca scrisoarea celor trei membri marcanti ai PSD care cer demisia lui Liviu Dragnea din fruntea partidului "nu este neaparat o scrisoare anti-Dragnea", ci una care ar trebui sa aduca reforma in cadrul formatiunii, iar partidul sa nu fie identificat cu o singura persoana, chiar daca aceea este presedintele sau, intrucat "functiile sunt vremelnice".

"Nu este neaparat o scrisoare anti-Dragnea, ci o scrisoare care ar trebui sa inceapa de la reforma PSD, spre un PSD european, cu o altfel de conducere, un PSD pe care-l asteapta alegatorii. Este mentionat si Liviu Dragnea in scrisoarea respectiva, dar ar fi bine sa nu identificam PSD, in ansamblul sau, cu o singura persoana, indiferent daca aceea este presedinte de partid, pentru ca functiile pe care le detine sunt functii vremelnice", a afirmat deputatul Adrian Pau.

Parlamentarul a declarat ca sustine acea scrisoare si crede ca toate elementele constitutive ale inscrisului ar duce la o insanatosire de fapt a situatiei actuale din PSD.

"Cred ca din moment ce 20 de lideri nationali spun un lucru, ar trebui sa analizam si factorii responsabili, in speta, domnul presedinte (Liviu Dragnea, n.r.) ar trebui sa analizeze foarte bine pozitia. Daca dansul vrea sa sacrifice in momentul de fata partidul pentru un orgoliu sau o pozitie personala, inseamna ca noua, tuturor ceilalti membri, ar trebui sa ne dea de gandit ce avem mai departe. Teoretic suntem satui de clisee", a adaugat parlamentarul social-democrat.

Deputatul Adrian Pau a subliniat ca nu are nicio legatura nici cu presedintele Iohannis, nici cu "state paralele", dar nu mai vrea sa auda ca "toata lumea e de vina, numai eu (Liviu Dragnea, n.r.), nu".

El a punctat, de asemenea, ca semnatarii scrisorii "nu sunt oameni simpli, ci membri cu greutate in acest partid, care spun, toti, acelasi lucru". "Iar daca sunt deja 20-30 de persoane care spun acest lucru, asta nu ne da de gandit?", a adaugat parlamentarul PSD Timis.Pe de alta parte, deputatul Adrian Pau a afirmat ca sondajele, desi au marja lor de eroare, arata foarte clar unde se pozitioneaza PSD in preferintele electoratului acum.

"Nu toti vrem sa ne incheiem cariera politica acum, iar eu personal nu am alte teluri, ci vreau sa-mi duc mai departe ceea ce am promis prin programul de guvernare, vreau ca acest partid sa continue ceea ce a inceput, pentru ca cred ca lucrurile pot fi bune in aceasta tara. Cred ca asta inseamna sa ai un partid democratic, european, in care sa-ti poti spune punctul de vedere. Daca asteptam sa mergem pe tipul partidului comunist, in care unul dicteaza si toata lumea executa si incercam prin diferite structuri sa-l trimitem pe acela la colt si sa-l dam afara, cred ca asta nu face bine si nu e sanatos pentru PSD", a concluzionat Adrian Pau.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri