Tensiuni intre cele doua partide de la guvernare. ALDE ia pozitie dupa ce deputatul PSD Florin Iordache l-a criticat aspru, miercuri seara, pe ministrul justitiei Tudorel Toader, acuzandu-l ca nu s-a implicat suficient in modificarea Legilor Justitiei si a Codurilor penale si nu si-a asumat legislatia de la bun inceput. In plus, fostul ministru al Justitiei a anuntat ca si Toader va fi evaluat, exact asa cum a fost Augustin Lazar.

Vicepresedintele ALDE, deputatul Andrei Gerea, i-a luat apararea lui Tudorel Toader si a transmis, printr-un comunicat, ca „ministerul de Justitie a trimis Parlamentului propunerile de modificare a Codurilor Penale, insa Parlamentul a decis modul in care sunt modificate”.

Mai mult, afirma vicepresedintele ALDE, nu propunerile ministerului au fost respinse ca neconstitutionale de catre CCR, scrie Digi24.

„Am ascultat seara trecuta declaratiile pe care colegul deputat Florin Iordache le-a facut in cadrul unui interviu acordat la un post de televiziune si consider ca sunt necesare o serie de precizari. Deputatul Florin Iordache a spus, referitor la legile justitiei si la modificarile aduse Codurilor Penale, ca „domnul Toader a facut si lucruri mai putin bune, cum ar fi spre exemplu legislatia care cred eu ca trebuia asumata intai de minister si apoi – nu, de Parlament. Daca ne uitam la cea mai importanta legislatie din ultima perioada, cea care vizeaza legile justitiei, cele trei, sau codurile, cred ca aici Ministerul Justitiei trebuia sa fie mai proactiv”.

Din punctul meu de vedere si al colegilor din ALDE, aceasta abordare este gresita, deoarece rolul Parlamentului este tocmai acela de a dezbate si adopta legile care guverneaza Romania. Asadar, forumul democratic suprem trebuie sa fie locul de dezbatere a legilor. Tin totusi sa amintesc faptul ca Ministerul de Justitie a trimis Parlamentului propunerile de modificare a Codurilor Penale, insa Parlamentul a fost cel care a decis modul in care sunt modificate. De asemenea cred ca e corect sa spunem ca propunerile ministerului nu au fost declarate neconstitutionale.

In acelasi timp, tocmai dezbaterea si adoptarea legilor in Parlament a fost si unul dintre argumentele care au cantarit in dialogul cu oficialii europeni. Faptul ca nu s-a mers pe varianta adoptarii acestor modificari prin ordonanta de urgenta, pe repede inainte, ci in urma unei dezbateri amanuntite in Parlament, a contat foarte mult in punctul de vedere sustinut de Romania in fata institutiilor europene”, transmite vicepresedintele ALDE.

Florin Iordache: "Exact ca la domnul Lazar, fara indoiala si domnul Toader va fi evaluat"

Vicepresedintele Camerei Deputatilor, Florin Iordache, fost ministru al Justitiei, a declarat miercuri seara ca si ministrul Justitiei, Tudorel Toader, va fi evaluat "exact" cum a fost evaluat procurorul general, Augustin Lazar.

"Exact ca la domnul Lazar, fara indoiala si domnul Toader va fi evaluat. Cine il evalueaza pe domnul Toader? Doamna prim-ministru. Eu astept opinia doamnei prim-ministru. M-am intalnit astazi cu dumneaei si erau alte chestiuni in Biroul permanent. Astept opinia dumneaei, probabil ca luni sau marti, cred ca saptamana viitoare. A facut si foarte multe lucruri bune domnul Toader, a facut si lucruri mai putin bune, cum ar fi spre exemplu legislatia care cred eu ca trebuia asumata intai de minister si apoi - nu de parlament. Daca ne uitam la cea mai importanta legislatie din ultima perioada, cea care vizeaza legile justitiei, cele trei, sau codurile, cred ca aici Ministerul Justitiei trebuia sa fie mai pro-activ", a declarat Florin Iordache, presedinte al Comisiei parlamentare speciale pentru legile justitiei, la Realitatea TV.

Deputatul PSD considera ca legislatia care vizeaza armonizarea cu deciziile Curtii Constitutionale trebuia adoptata de anul trecut.

"Daca am ceva sa-i reprosez ceva domnului Toader ca ministru este partea care vizeaza legislatia. Cred eu ca trebuia sa puna specialistii din ministerul Justitiei mai mult la treaba si aceasta legislatie, macar legislatia care viza armonizarea cu deciziile Curtii, trebuia implementata de anul trecut. Trebuia o implicare mai mare si la cele trei legi ale justitiei, separarea carierelor, faptul ca a dat puteri CSM-ului, faptul ca Inspectia Judiciara are forta, faptul ca s-a constituit aceasta sectie speciala sunt lucruri pozitive, dar care au rezultat in urma dezbaterilor si in urma muncii din parlament", a mai afirmat Iordache.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri