Presedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul de numire a lui Nicolae Hurduc in functia de ministru al Cercetarii si Inovarii, potrivit Administratiei Prezidentiale, noteaza Agerpres. Profesorul universitar Hurduc afirma, in urma cu o luna, ca nu crede in teoria evolutionista, preferand „o teorie a lumilor paralele, care spune ca noi am venit din viitor”.

Ceremonia de depunere a juramantului de investitura de catre noul ministru al Cercetarii va avea loc luni dupa-amiaza, potrivit unor surse oficiale.

Premierul Viorica Dancila a anuntat joi ca profesorul universitar Nicolae Hurduc a fost propus ministru al Cercetarii.

"Am prezentat Biroului Permanent National propunerea pentru ministrul Cercetarii. Este vorba de domnul Nicolae Hurduc, profesor in cadrul Universitatii Tehnice 'Gheorghe Asachi' din Iasi - Facultatea de inginerie chimica si protectia mediului", a declarat Dancila.

Fostul ministru al Cercetarii si Inovarii Nicolae Burnete si-a anuntat demisia din functie pe 31 august. Interimatul a fost asigurat de vicepremierul Viorel Stefan.

Hurduc afirma, in urma cu o luna, ca nu este un adept al teoriei evolutioniste si nu crede ca omul se trage din maimuta. In schimb, Nicolae Hurduc, profesor universitar, spune ca prefera „o teorie a lumilor paralele, care spune ca noi am venit din viitor”.

„Mie imi este foarte greu sa cred ca omul, un mecanism, o masinarie atat de complexa, se trage din maimuta. Eu nu accept asa o idee oricat de logica pe undeva ar parea aceasta teorie evolutionista. Este o teorie a lumilor paralele, care spune ca noi am veni din viitor. Mie imi suna mai interesant aceasta idee, ca noi venim dintr-o lume paralela din viitor”, a declarat Nicolae Hurduc intr-un interviu pentru Ziarul de Iasi, citat de Digi24.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri