Cine intarzie proiectele care ar putea aduce „o viata mai buna pentru romani”. Guvernul Dancila s-a reunit astazi in prima sedinta pe 2019. A discutat despre infiintarea Teatrului Muzical „Ambasadorii”, a scos pe tusa niste prefecti si subprefecti si l-a oficializat pe Darius Valcov drept evaluator al activitatii de anul trecut a Executivului. Nu a discutat si aprobat insa vreun proiect de buget pentru 2019. Nici bugetul de stat, nici bugetul asigurarilor sociale. Cu zi ce trece, cresc exponential sansele sa intram in luna februarie fara bugete aprobate, lucru care s-a mai intamplat, in istoria recenta, doar in anii care au urmat alegerilor parlamentare. Dar, acum? Care este explicatia pe care nimeni de la putere nu vrea sa o spuna, scrie Digi24.

Habarnismul: principalul criteriu de promovare in Guvern. Ministrul Apararii a fentat Armata, ministrul Sportului n-a luat examenul pentru postul de profesor de sport, sefa ANAF a picat examenul oral de intrare in ANAF, in timp ce ministrul Muncii a inceput cu munca de jos: a fost sofer. Proaspata sefa a ANAF, craioveanca Mihaela Triculescu, a picat de cinci ori in trei ani examenul oral pentru ocuparea unor functii de inspector la Antifrauda, directie din cadrul ANAF, scrie Adevarul.

Elevii cer Metrorex si Ministerului Transporturilor sa poata cumpara abonamente reduse din toate punctele de vanzare. “Elevii bucuresteni sunt nevoiti sa stea peste o ora la coada pentru achizitionarea abonamentelor reduse”, spun tinerii din Asociatia Elevilor din Bucuresti si Ilfov (AEBI). Acestia solicita Metrorex si Ministerului Transporturilor ca elevii sa isi poata achizitiona abonamente reduse din toate punctele de vanzare disponibile, pe intreaga durata a programului de lucru, scrie Edupedu.

Iarna grea in toata tara. ANM a emis cod galben de ninsori si viscol in sapte judete. Iarna nu va fi mai blanda nici joi, anunta meteorologii. Meteorologii au emis o atentionare cod galben de ninsori si viscol pentru sapte judete din tara. Urmeaza noi ninsori si intensificari ale vantului, iar stratul de zapada va ajunge chiar si la 15 centimetri in unele regiuni. Capitala se afla, incepand de joi dimineata pana vineri seara, sub o prognoza meteo speciala care vizeaza precipitatii predominant sub forma de ninsoare. Meteorologii au emis o atentionare cod galben de ninsori si viscol pentru judetele Buzau, Vrancea, Galati, Vaslui, Bacau, Neamt si Iasi. Acolo, de joi seara, de la ora 22:00 si pana vineri, la ora 12:00, va ninge si se va depune strat consistent de zapada, noteaza Digi24

Iohannis respinge din nou...
Citeste si: Iohannis respinge iar propunerile pentru Dezvoltare si Transporturi

140 de blocuri din Capitala, afectate de avarii la reteaua de termoficare. 140 de blocuri din sectoarele 1 si 6 sunt afectate de avarii la reteaua primara de termoficare, motiv pentru care a fost intrerupta furnizarea apei calde si a incalzirii, potrivit unor informatii publicate pe site-ul RADET. Este vorba despre 14 blocuri din sectorul 1, in cazul carora furnizarea agentului termic va fi reluata la ora 24.00. Acestea sunt situate pe str. Buzesti, Soseaua Nicolae Titulescu, Cal. Victoriei, str. Grigore Alexandrescu, str. Iancu de Hunedoara, conform Agerpres.