Prim-ministrul Viorica Dancila a declarat ca a existat multa dezinformare privind Romania la nivel european, iar principala problema a reprezentat-o faptul ca unii au sustinut ca tara noastra nu fi fost pregatita sa preia Presedintia Consiliului UE.

"Din pacate, foarte multa (dezinformare referitoare la Romania a existat la nivel european - n.r.) si cred ca aceasta a fost si principala problema a Romaniei. Nu faptul ca Romania nu era pregatita, Romania era pregatita pentru Presedintie. Nu faptul ca Romania nu ar putea solutiona probleme majore la nivel european, ci faptul ca altii au spus ca Romania nu poate si au venit cu aceste dezinformari. Ceea ce este neplacut este ca multe dintre aceste dezinformari vin din Romania, de la membri ai Parlamentului European romani si nu putem uita faptul ca nu au fost numai dezinformari. Au fost eurodeputati care au votat impotriva Romaniei. Chiar cand am prezentat prioritatile Presedintiei, aproape toti membrii PE se asteptau la o dezbatere constructiva, bazata pe solutii, creionarea unor metode de cooperare cat mai stranse intre grupurile politice", a precizat Dancila, pentru Antena 3, conform Agerpres.ro.

Ea a adaugat ca lucrurile negative si care au "adus o umbra" asupra imaginii Presedintiei romane au venit din partea eurodeputatilor romani din grupul PPE. In opinia sa, acelora care fac "astfel de lucruri ar trebui sa le fie rusine", deoarece au fost votati de romani pentru a-si apara si reprezenta tara.

"Acest lucru a nemultumit. Si nu ca ne-a nemultumit pe noi. Au fost multi eurodeputati cu care m-am intalnit si au spus: 'E o rusine ceea ce s-a intamplat'. Tocmai membri ai PE din Romania sa vina cu astfel de acuzatii, de afirmatii... este fara precedent", a completat premierul.

Prim-ministrul a mentionat ca Romania trebuie sa finalizeze multe dosare, intr-o perioada mai scurta decat in mod obisnuit.

Citeste si:
Paleologu: E dezastruos pentru democratie ca nu avem dezbateri
Theodor Paleologu: E...

"Daca altii au beneficiat de sase luni, noi trebuie ca pana la sfarsitul lunii martie sa incercam sa finalizam tot ceea ce avem pe masa de lucru, sa prioritizam obiectivele care se pliaza pe realitatea existenta acum la nivel european si, in acelasi timp, sa incercam sa schimbam imaginea in ceea priveste Presedintia rotativa detinuta de catre Romania. (...) Stim cu totii ca inainte de a prelua Presedintia Consiliului UE se spunea de Romania ca nu vom putea sa avem rezultate pozitive, ca nu suntem pregatiti. Daca ne reamintim, era chiar o propunere a Finlandei sa preia Presedintia in locul nostru, (...) daca nu suntem in stare... Bine, aceste lucruri au fost induse chiar de la nivel national, deci aceasta propunere nu a venit, asa, de undeva, fara nicio legatura. A fost legata de anumite afirmatii, chiar afirmatia domnului presedinte Klaus Ioahnnis", a explicat Dancila.

Potrivit acesteia, "indiferent de situatia interna", nu trebuie exportate problemele interne la nivel european sau la nivel international.

"Atat Jean Claude-Juncker, cat si ceilalti lideri nu au vazut la un alt stat membru o situatie similara cu Romania. Nu am vazut niciun stat membru in care membri ai PE, indiferent de grupul politic, sa vina sa isi reclame propria tara, sa voteze impotriva propriei tari, sa vina cu dezinformari, sa vina cu lucruri care aduc prejudiciu de imagine tarii lor. La noi a fost o situatie aparte si toate aceste lucruri ne-au afectat foarte mult", a adaugat ea.

Prim-ministrul a precizat ca in decurs de mai putin de o luna reprezentantii Romaniei au participat la 40 de trialoguri pe dosare importante din domenii diverse. Dancila a adaugat ca mai multi deputati europeni s-au declarat "foarte multumiti de prestatia ministrilor, de modul de abordare a acestora pe subiectele importante", dar si de modul in care vad acestia cooperarea cu PE si CE.

Citeste si:
Comisia Europeana a aprobat recapitalizarea CEC Bank
Comisia Europeana a aprobat...

"Acum, dupa prezentarea prioritatilor, dupa schimbul de opinii care a avut loc intre ministrii cabinetului si comisiile de specialitate, dupa modul in care am avut deschiderea Presedintiei rotative la Bucuresti, la Ateneul Roman, dupa discutiile in Colegiul Comisarilor, dupa discutiile cu presedintii Parlamentului European, Consiliului European si Comisiei Europene, lucrurile s-au schimbat foarte mult. Acum, chiar vorbeam cu mai multi europarlamentari, cu mai multi oficiali europeni, care imi spuneau ca lucram intr-un ritm sustinut, ca suntem foarte energici si foarte hotarati si ca, intr-adevar, au vazut ca exista multa determinare din partea Romaniei de a arata ca putem sa avem o Presedintie de succes si ca pentru prima data exista aceasta dorinta de implicare a tuturor celor care isi pot pune amprenta pe dosarele aflate pe agenda europeana, dar si in ceea ce priveste viitorul UE", a sustinut Viorica Dancila.

Sursa foto: agerpress Foto

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Politic »



Citeste si
5 motive pentru care Guvernul Dancila ar trebui demis urgent