1984 a fost, este si va ramane o carte de referinta in literatura mondiala – un Univers distopic, comunist, prin care Orwell dorea sa traga un semnal de alarma generatiilor urmatoare. Din pacate, in ultimii ani mai ales, Romania pare sa copieze unele masuri din carte, in loc sa fuga de ele.

Romania are in prezent CEL MAI MARE numar de ministere din Uniunea Europeana, nu mai putin de 24 (douazeci si patru), nenumarate comisii speciale, cel mai mare si ineficient aparat bugetar din Uniunea Europeana (bazat in special pe “pile, relatii si familie”), umflat artificial in ultimii trei ani. In Franta in prezent sunt 16 ministere, in Italia doar 13 ministere si in Germania sunt tot 13 ministere iar in Suedia, unul dintre cele mai dezvoltate state membre, are doar 10 ministere.

Iar denumirile ministerelor romanesti sunt (din ce in ce mai) pompoase, similar “comisiilor speciale”, care primesc denumire astfel incat sa avem senzatia ca si fac, efectiv, ceva benefic.

In capodopera orwelliana “1984” erau patru ministere – Ministerul Adevarului, Ministerul Iubirii, Ministerul Pacii si Ministerul Plenitudinii. Toate denumirile erau, de fapt, fix opusul a ceea ce faceau in realitate. De exemplu, Ministerul Pacii (echivalentul Ministerului Apararii) era, de fapt, al distrugerii si al razboiului, al persecutarii.

Similar, si in Romania, multe dintre ministere ar trebui redenumite pentru a reflecta adevarul. Haideti sa luam cateva dintre ele – lista ramane, insa, deschisa.

Ministerul Sanatatii. Partidul Social Democrat, actualul partid de guvernare, promitea in campania electorala nu mai putin de 8 spitale regionale pana in 2020. Pana acum, nu s-a pus fundatia niciunuia. Mai rau, multe dintre spitale au fost politizate, nu s-a facut nicio reforma majora in acest sistem si oamenii mor cu zile din cauza infectiilor, a lipsei de tratament si a personalului. O denumire mai corecta? Poate “Ministerul Infectiilor” sau “Ministerul Hazardului”, pentru ca tine (si) de noroc daca iesi mai sanatos sau mai bolnav din spitalele de stat.



Ministerul Transporturilor. Din sutele de kilometri de autostrazi promise in campanie, s-au realizat sub 100 de km, si aceia deja inceputi cu ani in urma. Ministrul Transporturilor “se face ca face” treaba, vizitand asa-zise santiere, multe dintre ele disparand peste noapte, cu tot cu autovehiculele care “au dat bine-n poza”. Strazile din tara sunt un dezastru si Romania este campioana europeana la morti pe asfalt. Un titlu mai realist dat Ministerului Transporturilor? Poate “Ministerul Gropilor” sau “Ministerul Aglomeratiei Stradale”.

Ministerul Educatiei Nationale. Romania este campioana europeana la analfabetism functional. Din pacate, chiar cei care conduc acest minister (anterior “ministrul genunche”, si acum ministrul “nu mai imi scrieti mesaje”) fac si ei multiple greseli de exprimare. Dar acestea le-ar fi iertate DACA ar moderniza scolile, daca ar moderniza cu adevarat sistemul de invatamant, daca ar pune presiune pentru construirea de noi scoli si gradinite, asa cum promisesera in campanie. Un nume mai potrivit pentru “Ministerul Educatiei Nationale”? Poate “Ministerul Analfabetismului” sau “Ministerul Abandonului Scolar”.

Ministerul Afacerilor Interne. Este simplu. Ministerul care ar trebui sa se ocupe de protejarea cetatenilor este si cel care musamalizeaza informatiile despre atacul impotriva propriilor cetateni din 10 august 2018. Un nume mai potrivit? “Ministerul Gazului” sau “Ministerul Jandarmilor”.

Ministerul Justitiei. Este cel care a eliberat mii de infractori, unii periculosi. Cel care a schimbat legile ignorand avizele internationale, inclusiv din partea GRECO si din partea Comisiei de la Venetia. Un nume mai potrivit si mai aproape de realitatea ultimilor doi ani jumatate? “Ministerul Infractorilor” sau “Ministerul Presiunii Judiciare”.

Ministerul Afacerilor Externe. Cel care a “organizat” votul diasporei. Poate “Ministerul Cozilor”. Ministerul Fondurilor Europene – cred ca mai potrivit ar fi “Ministerul Zero Fonduri Europene”. Ministerul Apelor si Padurii – “Ministerul Defrisarilor” sau “Ministerul Microhidrocentralelor”. “Ministerul pentru Romanii de Pretutindeni” s-ar potrivi, poate, cu “Ministerul Redundantei”, avand in vedere ca este o inventie recenta – una complet inutila si care nu face, practic, nimic. "Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice" - "Ministerul Saraciei".

Si lista poate continua cu altele. Una dintre prioritatile urmatorului Guvern ar trebui sa fie eficientizarea drastica a acestor ministere, astfel incat sa nu para rupte din romanul lui George Orwell.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri