Guvernul pregateste diminuarea numarului de posturi din aparatul de stat, prin reducerea cu 50% din numarul de secretari de stat si injumatatirea cabinetelor secretarilor de stat care raman in sistem, au declarat surse oficiale, citate de Agerpres. In plus, un alt proiect pentru eficientizarea resurselor bugetare priveste eliminarea sporului de 15% pentru conditii grele si vatamatoare.


Eliminarea sporului de 15% pentru conditii grele si vatamatoare a fost decisa pe motiv ca autoritatile au constatat ca existau institutii unde angajatii primeau acest spor doar pentru ca aerul din Bucuresti, de exemplu, este poluat.

Masura nu va afecta medicii, profesorii, politistii sau magistratii, dar oficialii guvernamentali spun ca pentru acestia sporul va fi o suma fixa si nu actualul procent de 15%. Masura va fi discutata cu sindicatele in urmatoarea perioada.

Sefi mai putini


Pe de alta parte, posturile vacante din sectorul bugetar vor fi blocate, cu exceptia Sanatatii, Educatiei si Politiei.
Reducerea cu 50% a secretarilor de stat nu va afecta institutiile cu un singur secretar de stat, dar cele cu multe posturi de secretar de stat ar urma sa piarda chiar mai mult de jumatate din numarul de secretari de stat.

Guvernul are in vedere si reglementarea numarului de posturi de conducere in aparatul central al statului. In prezent, numarul de posturi de conducere este limitat in cazul functionarilor publici, unde posturi de conducere pot fi 12% din numarul total de angajati. Urmeaza ca reglementarea care se aplica functionarilor publici sa fie extinsa si la restul administratiei centrale, cu exceptia catorva domenii ca invatamantul, sanatatea sau politia.

Masura vizeaza unele compartimente conduse de sefi, dar cu un numar foarte mic de subordonati.

Masuri de austeritate

Majorarea accizei la tigarete, reducerea numarului de posturi de secretari de stat in ministere, eliminarea sporului pentru conditii grele si vatamatoare, taxarea pensiilor care nu se bazeaza pe contributivitate se numara printre masurile ce vor fi incluse intr-o Ordonanta de Guvern ce urmeaza a fi discutata luni de Executiv, potrivit unor surse oficiale.
Aceste masuri sunt luate in calcul in conditiile in care Guvernul trebuie sa faca rost de aproape 7 miliarde de lei pentru mentinerea deficitului bugetar sub 3%.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri