La 30 de ani de la democratie, romanii sunt chemati sa isi aleaga al cincilea presedinte al Republicii. Candidatii sunt Viorica Dancila, presedintele Partidului Social Democrat si Klaus Iohannis, candidatul sustinut de Partidul National Liberal. Doi profesori de liceu, ajunsi in cele mai importante pozitii de conducere din stat, vor sa reprezinte tara in plan intern si extern. Despre pregatirea lor educationala, munca profesionala si experienta politica a celor doi candidati puteti citi in materialul de mai jos.

Klaus Iohannis, al patrulea presedinte al Romaniei ales dupa decembrie 1989, candideaza pentru un nou mandat, sloganul campaniei fiind „Pentru o Romanie normala”. Iohannis s-a nascut pe 13 iunie 1959, la Sibiu, intr-o familie de sasi transilvaneni. Este casatorit din 1989 cu Carmen Iohannis, profesoara de limba engleza la un liceu din Sibiu.

Klaus Iohannis a urmat scoala germana din Sibiu, liceul “Samuel von Brukenthal” din acelasi oras, iar in 1978 a fost admis la Facultatea de Fizica a Universitatii “Babes Bolyai” din Cluj-Napoca. In 1983 a devenit profesor, iar cinci ani mai tarziu preda fizica la liceu.

Iohannis si-a inceput cariera politica in anul 1990, cand a devenit membru al Forumul Democrat al Germanilor din Romania (FDGR), pe care l-a condus, ulterior, mai bine de un deceniu. La finalul anilor ‘90, dupa 15 ani de invatamant, Iohannis ajunge in conducerea invatamanului judetean din Sibiu.

In anul 2000 a fost desemnat candidat din partea FDGR la alegerile pentru Primaria Sibiului, pe care le-a castigat cu peste 70% din voturi. Ulterior, a avut patru mandate de primar.

In februarie 2013, Iohannis a decis sa se inscrie in Partidul National Liberal (PNL), fiind ales prim-vicepresedinte. Un an mai tarziu a fost votat presedinte al PNL si desemnat candidat pentru functia de presedinte al Romaniei. Pe 16 noiembrie 2014, Iohannis a fost ales presedintele Romaniei cu 54,43% din voturi.

Avere: doar 5 case

Actualul presedinte al tarii, sustinut de Partidul National Liberal pentru al doilea mandat, detine, impreuna cu sotia sa, Carmen Iohannis, doua apartamente si trei case de locuit. In cont are 250.000 de lei, iar venitul sau anual este de 165.100 de lei, circa 13.800 de lei pe luna. Carmen Iohannis are un venit anual de doar 33.276 de lei, aproape 2.800 de lei pe luna. Impreuna cu sotia sa incaseaza din chirii peste 70.000 de lei, potrivit declaratiei de avere.

Viorica Dancila, candidata PSD

Viorica Dancila, liderul Partidului Social Democrat, candideaza pentru functia de presedinte al Romaniei, folosind sloganul „Alaturi de fiecare roman”. Viorica Dancila, prima femeie premier din istoria Romaniei, s-a nascut pe 16 decembrie 1963, in Rosiorii de Vede, un municipiu din judetul Teleorman. Este casatorita cu Cristinel Dancila, manager la OMV Petrom.

In 1982 a terminat liceul Energetic din Ploiesti, iar in 1988 a absolvit Facultatea Forajul Sondelor si Exploatarea Zacamintelor de Hidrocarburi din cadrul Institutului de Petrol si Gaze din Ploiesti, cu o diploma de inginer. In 2006 a obtinut diploma de master de la Facultatea de Administratie Publica din cadrul Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative din Bucuresti, potrivit CV-ului sau.

Din 1989 pana in 1997 a fost profesoara la Liceul Industrial Videle, iar din 1988 pana in 2009 a fost inginer la Serviciul Monitorizare Productie, Titei si Gaze in cadrul Petrom SA – OMV Group, Videle.

In 1996 incepe cariera politica a Vioricai Dancila in cadrul Partidului Social Democrat, unde ocupa mai multe functii in Organizatia Judeteana PSD Teleorman, in Organizatia de Femei PSD Teleorman si in Consiliul National al PSD.

Viorica Dancila a fost europarlamentar timp de 9 ani, din 2009 in 2018, timp in care a fost vicepresedinta Comisiei de Agricultura si Dezvoltare Rurala si liderul delegatiei deputatilor europeni romani in Grupul S&D.

Avere: bijuterii si bani in conturi

Viorica Dancila detine, impreuna cu sotul sau, doua terenuri intravilane si unul agricol, doua apartamente, o casa de locuit si una de vacanta.

Candidata Partidului Social Democrat (PSD) are un autoturism Volkswagen Passat din 2014 si bijuterii de aur (inele, cercei, pandantive, bratari si brose) in valoare de 5.000 de euro. In conturi are 500.000 de lei, peste 57.000 de euro si peste 18.000 de dolari.

Veniturile anuale ale premierului demis provin de la Guvern, 145.519 lei si de la Parlamentul European, 32.000 de euro, potrivit declaratiei de avere. Sotul sau, Cristinel Dancila, castiga anual 325.949 lei de la OMV Petrom S.A. Pitesti, adica in jur de 27.000 de lei pe luna.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Anca Olteanu
Sunt redactor coordonator al publicației Retail.ro, parte din InternetCorp. Înainte am lucrat la site-urile Ziare.com și Wall-street.ro și la agenția de presă Mediafax, unde am fost reporter al departamentului Economic. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri