Victor Ponta i-a transmis în plenul Camerei, ministrului de Finanţe, Florin Cîţu, că ar trebui să fie mai serios, menţionând că trebuie să răspundă la cifre şi nu să facă circ.

"Pentru mine miniştrii de Finanţe sunt nişte oameni serioşi, profesionişti, care răspund la întrebări foarte clare legate de deficit, de venituri, de cheltuieli, de rata dobânzilor, de modul în care Ministerul de Finanţe poate să finanţeze programe de educaţie, de sănătate, de infrastructură. Aşa am fost eu învăţat cu miniştrii de Finanţe", i-a spus Victor Ponta lui Florin Cîţu, la dezbaterea moţiunii simple iniţiate de PSD împotriva ministrului Finanţelor.

Insă, "se pare că lucrurile s-au schimbat şi recunosc, domnule Cîţu, că nu am înţeles niciodată circul pe care îl făceaţi cu cei de la PSD. Treaba lor. Nu l-am înţeles nici pe Eugen Teodorovici de ce vă răspundea în acelaşi fel, dar azi, practic, în afară de faptul că v-aţi înjurat cu PSD, nu aţi spus nimic oamenilor care vor să vadă în dumneavoastră un om serios şi m-aş bucura să fiţi serios. M-aş bucura foarte tare să fiţi serios şi să înţelegeţi că ministrul de Finanţe trebuie să fie omul care să fie serios. Nu trebuie să fie circarul şef într-un guvern, aveţi alţii care pot să facă circ. Dumneavoastră trebuie să răspundeţi la cifre", a mai spus Victor Ponta.

Presedintele Pro România i-a adresat mai multe întrebări ministrului Florin Cîţu, susţinând că PNL şi PSD nu trebuie să se laude cu programul IMM Invest deoarece acesta a fost pornit de Florin Jianu.

"Din câte ştiu, Florin Jianu a pornit acest program, e preşedintele Consiliului IMM şi aici vă bateţi - PNL, PSD. Nu. L-a pornit Florin Jianu. Şi nu daţi niciun ban de la buget pentru că este vorba de bănci şi laudele sunt inutile. V-aş ruga să răspundeţi la întrebări foarte concrete: Dacă i-aţi prins pe cei care au spart site-ul în ziua de 17 aprilie? Înţeleg că erau de la PSD. Vreau să ne spuneţi cine sunt cei care au spart site-ul în ziua de 17. Dacă i-aţi prins, să-i facem de râs în faţa poporului, să răspundă şi penal. A doua întrebare: Deşi aţi pornit site-ul în ziua de 17 aprilie, dumneavoastră sau secretarul de stat aţi semnat programul pe 27 aprilie, la 10 zile după, în 28 aprilie a fost publicat în Monitorul Oficial. Care era baza legală să porniţi programul în 17 aprilie, dacă de abia în 27 aţi aprobat ordinul privind programul? Acestea sunt întrebărilor şi domnule Cîţu, dacă aţi fi un pic mai serios, v-ar prinde foarte bine", a adăugat Victor Ponta.

Citeste si:
UE vrea să taxeze 70.000 de mari companii pentru acces pe piaţa unică
UE caută noi surse de venit...

Camera Deputaţilor dezbate luni moţiunea simplă depusă de PSD împotriva ministrului de Finanţe, Florin Cîţu, intitulată "Virusul Cîţu a infectat economia naţională".

Florin Cîţu: Semnatarii moţiunii PSD sunt nişte criminali

"Semnatarii moţiunii sunt nişte criminali în opinia mea, iar cel mai josnic lucru este că s-au folosit de acest virus nenorocit pentru a-şi promova moţiunea şi agenda politică, a declarat ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

În opinia sa, "românii trebuie să ştie că în timp ce eu şi PNL gestionăm cu succes această criză semnatarii moţiunii încearcă să ne oprească. Aş vrea să vă reamintesc cine sunt semnatarii acestei moţiuni. Sunt aceia care în 10 august au gazat şi au bătut români nevinovaţi. A doua zi au dat vina tot pe aceeaşi români că veniseră să dea jos Guvernul. Era lovitură de stat. Semnatarii acestei moţiuni sunt criminali în opinia mea. Pentru că şi-au permis să şantajeze acest Guvern ameninţând cu respingerea în Parlament a prelungirii Stării de urgenţă, în opinia mea au jucat poker cu sănătatea românilor încercând să îl şantajeze chiar şi pe preşedintele României".

El a arătat că "timp de două luni în care am implementat măsuri pentru relansarea economiei, au modificat în Parlament, într-un mod criminal şi populist, toate aceste măsuri. Spun criminali pentru că, dacă propunerile acestor iresponsabili ar fi trecut, ar fi aruncat România în haos economic. Dar cel mai josnic lucru pe care l-au făcut în această moţiune este că, fără niciun fel de respect pentru români, pentru cei afectaţi de această criză, au folosit acest virus nenorocit, care a generat victime şi în România şi peste tot în lume, pentru a-şi promova moţiunea şi agenda politică. Acum mă adresez doar semnatarilor acestei moţiuni: cât de ticăloşi să fiţi încât să vă folosiţi de acest virus ca să atacaţi Guvernul României. Nu am pretenţia să vă cereţi scuze faţă de mine. Ştiu că mă urâţi, că mă înjuraţi pe unde apucaţi. Dar dacă aveţi un minim de respect pentru români ar trebui să vă cereţi public scuze în special familiilor îndoliate", a declarat Florin Cîţu.

Citeste si:
Cîţu: Ambiguitatea criteriului Covid a fost eliminată din programul...
Cîţu: Ambiguitatea...

Sursa foto: Agerpres

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »



Citește și
Ministrul Economiei susține că avea masca în buzunar, în poza de la Guvern
Setari Cookie-uri