Alegeri locale 2020 în București: Cine candidează și când se organizează

Alegerile locale vor fi organizate în România pe 27 septembrie. De pe 20 iulie, partidele pot strânge semnături pentru candidații lor, iar candidaturile se pot depune până pe 18 august. Campania electorală va începe în data de 28 august, dar până ca orașele să fie împânzite cu afișe electorale, partidele trebuie să decidă pe cine scot la înaintare. În București, cele două nume sigure în bătălia pentru Primăria Municipiului sunt Gabriela Firea și Nicușor Dan. La sectoare, singurii candidați anunți până acum sunt cei ai Alianței USR-PLUS. PNL, PSD, PMP, Pro România și ALDE sunt partidele așteptate să își anunțe candidații, comuni sau unici.

Până acum, în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabriela Firea, din partea PSD, Nicușor Dan, candidat independent cu susținerea alianței USR-PLUS și PNL și Ilan Laufer, președintele Platformei Social Liberale.

Alianța USR-PLUS va avea candidați comuni la alegerile din 27 septembrie pentru primăriile de sector din București.

PNL a validat o parte dintre candidații pentru primării. Pentru primăriile de sectoare din București, decizia a fost amânată, rămânând validă doar candidatura lui Nicușor Dan, susținut de PNL. Liderul liberalilor, Ludovic Orban, a declarat că partidul discută cu PMP și USR PLUS realizarea unei formule comune la sectoarele Capitalei.

Citiți și Nelu Tătaru: Nu discutăm de amânarea nici a şcolii, nici a alegerilor

Citeste si:
PNL și USR s-au înțeles pentru sectoarele din București: A ieșit...
PNL și USR s-au înțeles...
Citeste si:
Cum te afecteaza coronavirusul, in functie de afectiunile de care...
Cum te afecteaza...

Alegeri 2020

PSD, ALDE și Pro România sunt așteptate să anunțe o alianță politică pentru alegerile locale din această toamnă.

Liderul Pro România, Victor Ponta, a anunțat că partidul va prezenta până pe 25 iulie candidații pe care îi susține la alegerile locale. Mai mulți membri Pro România au aruncat în scenă numele lui Ponta ca un posibil candidat pentru primăria Capitalei, dar până la această oră nici un reprezentant al partidului nu a făcut vreun anunț oficial, iar cei din PSD spun că membrii partidului lui Ponta încearcă doar să obțină cât mai mult din negocieri.

Pe scena politică a apărut o nouă facțiune politică, Partidul București 2020, lansată de Robert Negoiță, cu intenția de a candida la alegerile locale. Actualul primar al sectorului 3 al Capitalei a ieșit recent din PSD.

Eugen Tomac, președintele PMP, scria de curând pe Facebook că nu vor exista candați comuni la sectoare din partea PNL, USR, PLUS și PMP, împotriva celor de la PSD.

Citeste si:
NEWS ALERT | Terasele se închid la ora 23:00 în șapte județe și...
Noi restricții în România, ca...

Președintele Platformei Social Liberale, Ilan Laufer, a declarat că va candida pentru Primăria Capitalei, iar în curând va anunța lista completă a candidaților pentru cele șase sectoare. Laufer a deținut funcția de ministru pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat în perioada iunie 2017-ianuarie 2018 în Guvernul Mihai Tudose.

Citiți și Un fost premier cere amânarea alegerilor: Rezolvați criza sanitară și o fi apoi timp și pentru alegeri

Alegeri locale în Capitală: Candidații la sectoare

Sector 1

Din partea alianței USR-PLUS va candida Clotilde Armand pentru Primăria Sectorului 1. Clotilde Armand este, în prezent, europarlamentar din partea alianței, membră în Comisia de Bugete și în Comisia de Transport din Parlamentul European. Aceasta a candidat din partea USR la primăria Sectorului 1 și la alegerile locale din anul 2016, însă candidatul PSD, Daniel Tudorache, a ieșit câștigător. Armand s-a născut în Franța, s-a format ca inginer la MIT și la Ecole Centrale din Paris.

Citeste si:
"In buza alegerilor", Primaria Bucuresti finalizeaza proiecte pe banda
"In buza alegerilor",...

Sector 2

Radu Mihaiu va candida din partea USR-PLUS la Primăria Sectorului 2. Acesta este președinte al USR Sector 2 și a fost secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene în 2016, în guvernul tehnocrat, fiind responsabil cu digitalizarea. Mihaiu este antreprenor și conduce o firmă fondată în 2006 care dezvoltă aplicații digitale.

Sector 3

Ana Ciceală va încerca să obțină Primăria Sectorului 3 pentru alianța USR-PLUS. Ciceală a lucrat în două corporații și a fost manager general pentru un grup de firme daneze, în domeniile: resurse umane, silvicultură, juridic și outsourcing. În 2015 a devenit voluntar și manager de proiect al Asociației Salvați Bucureștiul.

Sector 4

Simona Spătaru, candidata alianței USR-PLUS, intră în lupa pentru Primăria Sectorului 4. Spătaru este avocată în Baroul București din 2014, specializată în achiziții publice, soluționarea litigiilor și drept corporatist.

Sector 5

Cadidatul USR-PLUS, Alexandru Dimitriu, se va lupta pentru Primăria Sectorului 5. Dimitriu a fost membru PNL timp de zece ani, dar spune că activitatea sa s-a rezumat la discuții cu prietenii și vot, el a plătit cotizația timp de doi ani, în 2005 a părăsit partidul, însă formal abia în anul 2013, scrie G4media.ro. Dimitriu este avocat la o casă de avocatură din București și cadru universitar la facultatea de Drept.

Sector 6

Alexandru Gâdiuță va încerca să câștige Primăria Sectorului 6 pentru USR-PLUS. Acesta este geograf specializat în Geografia Mediului și absolvent al Academiei de Studii Economice (ASE). Din 2009 participă la acțiunile Asociației Salvați Bucureștiul, iar în 2015 a participat la fondarea Uniunii Salvați Bucureștiul. În anul 2016 a devenit consilier municipal.

Când sunt alegerile

Partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice, alianţele electorale şi candidaţii independenţi pot începe, din 20 iulie, strângerea de semnături pentru susținerea candidaturilor pentru consilii locale, consilii judeţene, primari, preşedinţi ai consiliilor judeţene, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi primarul general al Capitalei, potrivit hotărârii AEP.

Perioada de înregistrare a alianţelor electorale este 7 - 11 august, iar depunerea candidaturilor se va putea face între 7 şi 18 august.

Campania electorală va începe în data de 28 august şi se va încheia pe 26 septembrie, la ora 07:00.

Pe 31 iulie, va avea loc desemnarea judecătorilor din Biroul Electoral Central, iar pe 2 august se va completa BEC cu preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii Electorale Permanente, cu câte un reprezentant al fiecărui partid politic care are ca membri cel puţin 7 senatori sau 10 deputaţi sau care au obţinut reprezentare parlamentară la scrutinul anterior, precum şi cu un reprezentant al grupului parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor în numele organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în acest grup.

Legea alegerilor locale, promulgată de Klaus Iohannis, stabilește data de 27 septembrie ca dată a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale.

Sursa foto: ROBERT GHEMENT | AGERPRES FOTO

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »



Setari Cookie-uri