Premierul Ludovic Orban afirmă, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Marinei Române şi a Forţelor Navale Române, că îi asigură pe marinari „de sprijin din partea Guvernului şi de acum înainte, pentru a continua restructurarea pe baze moderne a marinei române, atât cea civilă, cât şi cea militară, şi de a continua tradiţia formării la standarde înalte a noilor generaţii de profesionişti în domeniul maritim", notează Agerpres.

„Astăzi este Ziua Marinei şi a Forţelor Navale Române, o sărbătoare civilă şi militară dedicată curajului şi jertfei marinarilor care au luptat pe Dunăre şi pe mare în Războiul de Independenţă şi în cele două Războaie Mondiale. Tot astăzi, îi cinstim pe cei din generaţiile care ne reprezintă cu devotament şi profesionalism în misiuni comerciale sau exerciţii multinaţionale la care România participă, împreună cu partenerii externi, pentru creşterea interoperabilităţii în noul context geopolitic european şi global. Sunt oameni curajoşi, puternici, pregătiţi mereu să înfrunte pericole, oameni pentru care singurătatea din largul mărilor şi oceanelor, distanţa şi timpul lung petrecut departe de cei dragi şi de ţară înseamnă dor de familie, de prieteni, de casă şi dor de ţară", spune premierul Orban, în mesajul transmis de către Guvern.

El adaugă că pentru mulţi dintre marinari această meserie înseamnă şi continuarea unei tradiţii de familie.

„Dincolo de imaginea idilică pe care tindem să o avem despre această profesie, a fi marinar implică şi numeroase riscuri, neajunsuri şi incertitudini, uneori, pe care marinarii români le-au depăşit de fiecare dată cu brio. Civili sau militari, marinarii români sunt adevăraţi ambasadori. Seriozitatea cu care ei muncesc şi nivelul lor de pregătire profesională aduc României aprecierea partenerilor externi şi menţin legăturile la nivel global, extrem de importante mai ales în actualul context al pandemiei sanitare. Vă asigur de sprijin din partea Guvernului şi de acum înainte, pentru a continua restructurarea pe baze moderne a marinei române, atât cea civilă, cât şi cea militară, şi de a continua tradiţia formării la standarde înalte a noilor generaţii de profesionişti în domeniul maritim", arată şeful Guvernului, în mesaj.

Şeful Guvernului va participa sâmbătă, alături de preşedintele Klaus Iohannis, la activităţile desfăşurate în Portul Militar din Constanţa cu prilejul sărbătoririi Zilei Marinei Române.
Retail jobs

Sursa foto: RADU TUTA / AGERPRES FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri