Premierul Ludovic Orban a declarat joi seara, la Constanţa, că prin organizarea alegerilor parlamentare pe 6 decembrie nu există un risc suplimentar de răspândire a coronavirusului, dacă vor fi respectate regulile impuse în acest sens atât în campania electorală, cât şi în ziua exercitării votului.

"După părerea mea (...), campania electorală dacă este organizată cu respectarea regulilor care sunt prezente în hotărârea de guvern, care au fost, de altfel, regulile şi în campania pentru alegerile locale, nu există un risc suplimentar de răspândire. Dacă toţi candidaţii care îşi fac campanie şi echipele care îi însoţesc poartă mască, nu se apropie de oameni, vorbesc de la o distanţă rezonabilă, respectă numărul de persoane maxim la evenimente, gândiţi-vă că am redus la 20 de persoane indoor şi la maxim 50 de persoane outdoor, numărul maxim de participanţi la evenimentele electorale", a declarat prim-ministrul, răspunzând la întrebarea dacă ia în calcul amânarea datei alegerilor parlamentare în condiţiile în care numărul cazurilor de COVID-19 va creşte conform Agerpres.

Retail jobs

Orban a susţinut că "respectarea regulilor nu duce la creşterea riscului de răspândire a virusului".

Potrivit acestuia, în ziua votării la parlamentare se vor lua aceleaşi măsuri de prevenire ca şi la alegerile locale, mergând la vot fiind similar pentru cetăţeni, de exemplu, cu a merge la farmacie sau la orice magazin.

"Mai mult decât atât, organizăm ziua votului aşa cum am organizat-o şi la alegerile locale, astfel încât să nu existe un risc de răspândire a virusului odată cu exercitarea dreptului de vot de către cetăţeni. Ceea ce chiar nu există. E ca şi cum te-ai duce la farmacie să-ţi cumperi un medicament sau te-ai duce la un magazin, aşa e şi cu mersul la vot. Dacă ai mască, dacă păstrezi distanţa când stai în aşteptare ca să votezi, nu există risc de răspândire a virusului", a declarat Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă organizată după ce a participat la depunerea jurământului de către primarul ales al municipiului Constanţa şi de preşedintele ales al Consiliului Judeţean Constanţa, liberalii Vergil Chiţac şi Mihai Lupu.

Citeste si:
Cel mai recent bilanț COVID | RECORD absolut de cazuri noi
Cel mai recent bilanț COVID |...
Sursa foto: Agerpres Foto
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri