În urma consultărilor din 22 decembrie de la Palatul Cotroceni cu Klaus Iohannis, membrii Coaliției guvernamentale au promis că mâine seară România va avea un nou Guvern.

Ludovic Orban a deschis firul declarațiilor, precizând că această coaliție este un rezultat gândit încă de dinainte de alegerile parlamentare din 6 decembrie.

”Am prezentat președintelui coaliția formată, o coaliție de centru-dreapta, care are capacitatea de a dezvolta România. Ceea ce ne unește este voința comună de a lucra pentru viitorul României”, a declarat șeful Camerei Deputaților.

Dacian Cioloș a continuat declarațiile, menționând că au venit în fața președintelui cu o echipă care s-a sudat în urma unor negocieri intense.

”Suntem gata să începem cu dreptul. Vom stabili un parteneriat Parlament-Guvern-Președinție pentru viitorul prosper al României”, a adăugat acesta.

Dan Barna a fost următorul vorbitor, descriind sesiunea de consultări ca fiind una ”pragmatică”.

”Suntem o coaliție care își asumă măsurile guvernamentale din România, deoarece țara are nevoie de o guvernare stabilă”, a completat acesta.

Kelemen Hunor a amintit de responsabilitate și experiență în guvernare.

”Avem o responsabilitate uriașă, dar avem și ceva experiență de lucru în echipă. Este benefic pentru România. Țara va avea un nou guvern”, a spus Hunor.

Nu în ultimul rând, Florin Cîțu, propunerea de premier a coaliției, a încheiat declarațiile, precizând că este gata să își asume guvernarea, chiar și în acest moment dificil.

”Sunt pregătit să îmi asum guvernarea României, chiar și în momente de criză. Vom avea și prima ședință de Guvern, în care vom prezenta noi măsuri guvernamentale. De asemenea, vom expune și bugetul pentru anul viitor”, a încheiat acesta.

În temeiul prevederilor art. 80 alin. (2) și ale art. 103 din Constituția României, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a invitat la Palatul Cotroceni președinții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcția de Prim-ministru.

Consultările au loc marți, 22 decembrie a.c., după următorul program:

  • Ora 15:00 – Partidul Social Democrat (PSD);
  • Ora 15:30 – Partidul Național Liberal (PNL);
  • Ora 16:00 – Alianța USR-PLUS;
  • Ora 16:30 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR);
  • Ora 17:00 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);
  • Ora 17:30 – Minorități naționale reprezentate în Parlament.

Sursa foto: www.presidency.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri