Coaliţia de guvernare trebuie "să-şi pună picioarele în apă rece" şi să clarifice situaţia, deoarece deja tensiunile acaparează agenda publică, a declarat, luni, ministrul Muncii, Raluca Turcan, prim-vicepreşedinte al PNL, subliniind că autoritatea premierului trebuie respectată.

"Ar trebui să se clarifice această situaţie. Deja tensiunile din coaliţie acaparează agenda publică şi, în loc să vorbim de lucruri serioase pe care românii le aşteaptă de la noi, îşi aruncă colegii cuvinte grele", a afirmat Turcan, conform Agerpres.

Ea a evidenţiat că autoritatea prim-ministrului trebuie respectată.

Întrebată cum se rezolvă criza din coaliţie, Turcan a răspuns: "În primul rând, respectând autoritatea premierului şi înţelegerea că, atât timp cât avem un premier în funcţie, acesta trebuie respectat şi are tot dreptul să-şi asume prerogativele de premier".

"Coaliţia trebuie să-şi pună picioarele în apă rece şi să începem să prezentăm în spaţiul public deja rezultatele pe care miniştrii le iau în ministerele pe care le conduc şi cred că oamenii aşteaptă de la noi mult mai multă responsabilitate, seriozitate şi determinarea de a duce la bun sfârşit un program de guvernare care ţinteşte creşterea calităţii vieţii. (...) Acest ping-pong de declaraţii de la un fost ministru către un premier în funcţie cred că dăunează foarte grav, nu neapărat persoanelor care ocupă funcţii de miniştri, ci celor care privesc spre această coaliţie care are o treabă de făcut: reforme, servicii publice de calitate", a adăugat Raluca Turcan.

Sursa foto: Raluca Turcan / Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri