Copreşedintele Alianţei USR PLUS, vicepremierul Dan Barna, a declarat, miercuri seară, că în urma demiterii ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, România s-a aflat "în pragul unei crize politice importante".

"A fost primul moment de încercare importantă a acestei coaliţii. A fost, pot să spun, un moment foarte delicat politic, în care modalitatea în care s-au petrecut lucrurile legate de demiterea fostului ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a generat o situaţie de tensiune. Am fost în pragul unei crize politice importante, dar în egală măsură am reuşit să confirmăm - şi aseară am văzut rezultatul - că USR PLUS are maturitatea necesară să rămână într-un proiect faţă de care nu există alternativă în România, pentru că aceste două zile şi aceste discuţii până la ore destul de târzii în seară, în noapte, au fost fix despre această responsabilitate, că România nu are în momentul de faţă o altă alternativă, reală", a afirmat Barna în cadrul unei emisiuni la TVR 1, conform Agerpres.

El şi-a manifestat speranţa că protocolul negociat la începutul acestei săptămâni în cadrul coaliţiei va elimina "perspectiva să se mai repete un al doilea episod Vlad Voiculescu".

"În acest moment, România are un singur scenariu şi pe acela îl trăim cu toţii. Este acest guvern, de coaliţie, care e diferit de un guvern monocolor, că de fapt de aici au apărut toate problemele, un guvern care are ca principal obiectiv lupta cu pandemia şi acesta este întregul context în care s-au întâmplat lucrurile acestei săptămâni. Eu sunt foarte mulţumit de unde suntem acum faţă de situaţia generată. Era de dorit să nu fi fost aici, era de dorit ca în această săptămână să fi continuat lucrurile în logica de luptă cu pandemia. A fost această criză, am reuşit să o depăşim. Am reuşit să arătăm că avem maturitatea necesară să trecem peste - nu e vorba de orgolii, să fie foarte clar - să trecem peste nişte disfuncţionalităţi şi sper eu, prin ceea ce am stabilit ieri, să reglăm un mod de lucru care să elimine perspectiva să se mai repete un al doilea episod Vlad Voiculescu", a spus copreşedintele USR PLUS.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri