Purtătorul de cuvânt al USR PLUS, Ionuţ Moşteanu, susţine că parlamentari care au semnat moţiunea de cenzură au fost sunaţi de către membri ai echipei lui Florin Cîţu, pentru a fi convinşi să renunţe la acest demers.

"Parlamentarii sunt sunaţi să îşi retragă semnăturile. Sunt sunaţi de membri ai echipei lui Florin Cîţu să îşi retragă semnăturile, promiţându-li-se lucruri. O să aflaţi mai multe lucruri şi detalii, chiar de către cei sunaţi, în orele următoare. Este inadmisibil, din punctul meu de vedere, să faci acest lucru", a arătat el într-o declaraţie de presă susţinută la Camera Deputaţilor, potrivit Agerpres.

Potrivit lui Moşteanu, care este şi lider al grupului USR PLUS de la Camera Deputaţilor, faptul că nu a fost stabilit un calendar pentru dezbaterea moţiunii reprezintă un abuz. El le-a reproşat reprezentanţilor PSD că discută despre "moţiuni alternative" în loc să se prezinte la şedinţa Birourilor permanente reunite (Bpr) ale celor două Camere.

"Ce se întâmplă zilele astea în Parlamentul României este fără precedent. Este fără precedent ca o majoritate să blocheze dreptul constituţional al minorităţii de a depune o moţiune de cenzură. Joi, domnul Marcel Ciolacu a declarat că cei 157 de parlamentari PSD vor susţine o moţiune depusă de USR. După aceea, ceva s-a întâmplat. Pare că de vineri încolo, domnul Marcel Ciolacu a primit un ordin şi a pus PSD-ul la remorca domnului Florin Cîţu şi de trei zile îi ţine spatele în Biroul permanent, neasigurând cvorum", a spus el.

Moşteanu a lansat un apel la adresa membrii Bpr să nu mai "boicoteze" şedinţa, să nu mai "obstrucţioneze dreptul constituţional al parlamentarilor" de a depune moţiunea.

"Dacă vrea să dovedească domnul Marcel Ciolacu faptul că nu are o comandă dublă, aşa cum se spune, trebuie să dea drumul oamenilor dânsului să vină la Birourile permanente, tuturor - sunt opt membri PSD în Biroul permanent - trebuie să vină astăzi. Dacă îl vor plecat pe Cîţu, aşa cum spune de opt luni. Dacă nu, şi se confirmă că a pus PSD la remorca domnului Florin Cîţu, atunci vor juca la offside, cum au jucat în celelalte două zile, în ultimele două şedinţe de Birouri permanente reunite", a spus el.

Sursa foto: Facebook / Ionuț Moșteanu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri