Valabilitatea testelor antigen se va prelungi de la 24 la 48 de ore, a anunțat prim-ministrul României, Florin Cîțu, referindu-se la prelungirea Stării de Alertă care a fost decisă și adoptată începând cu această zi.

Aceasta este singura modificare care va fi adusă prevederilor legislative ale Stării de Alertă. În România Starea de Alertă funcționează de la momentul 15 mai 2020, la o zi după ce a luat sfârșit perioada Stării de Urgență.

Cîțu a mai afirmat că 42 de funcționari ai USR-PLUS au fost scoși de pe funcție de către Guvern: 14 prefecți și 28 de subprefecți ai USR-PLUS au fost demiși. În locul lor nu vor fi numite alte persoane, ci subprefecții din instituții, care sunt la curent cu situația actuală privind pandemia și campania de vaccinare.

Le voi cere demisiile lui Ludovic Orban și Ancăi Dragu

Referindu-se la situația de criză politică de la ora actuală, Cîțu a afirmat că dacă CCR îi va da dreptate lui și echipei sale, le va cere demisiile lui Ludovic Orban și Ancăi Dragu, președinții celor două Camere ale Parlamentului României. El a explicat că va face asta pentru implicarea acestora în chestiunea moțiunii de cenzură depusă împotriva Guvernului său.

Votarea moțiunii de cenzură a fost amânată până când se pronunță Curtea Constituțională pe sesizarea depusă de Guvern, au decis Birourile permanente reunite, cu voturile PSD, PNL și UDMR.

Ludovic Orban nu și-a exprimat votul, însă a precizat că votul dat reprezintă o împiedicare a exercitării unui drept constituțional de depunere și votare a unei moțiuni de cenzură.

„Ați încălcat principiul statului de drept prin acest vot”, le-a spus Ludovic Orban colegilor din Birourile permanente. Curtea Constituțională a stabilit pentru 15 septembrie termenul până la care Guvernul și Parlamentul trebuie să transmită punctele de vedere. Data dezbaterii de către CCR a sesizării Guvernului încă nu a fost stabilită.

Moțiunea de cenzură va fi citită în ședința plenului reunit al Parlamentului convocată în această zi la ora 16.00, au decis Birourile permanente reunite. Birourile permanente reunite nu au stabilit și data la care va fi votată moțiunea de cenzură. Decizia de a fi citită moțiunea a fost luată cu voturile USR PLUS, PSD, AUR, minorități.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Filip Bodoc
Filip este preocupat de feluritele tipuri de limbaj și de modul în care acestea însoțesc și determină legăturile indivizilor și ale comunităților și obișnuiește să își finalizeze observațiile scriind. Absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București și specializat pe Relații Internaționale, el consideră că instituțiile de pe teritoriul unui stat – și mai cu seamă cele economice – sunt într-o strânsă întrepătrundere cu...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri