Premierul desemnat Nicolae Ciucă a depus la Parlament programul de guvernare şi lista de miniştri ai Cabinetului său. Acesta a subliniat că documentul programatic este centrat pe măsurile de primă urgenţă ce trebuie luate pentru a rezolva criza pandemică.

„Am depus programul de guvernare și lista cabinetului. Programul este centrat pe măsurile de primă urgență ce trebuie luate la nivelul guvernului pentru a rezolva criza pandemică. De asemenea, este o altă prioritate cea legată de creșterea prețurilor la energie și gaze naturale și alimente. Cea de-a treia este foarte bine articulată la programul național de redresare și reziliență, aprobat de curând.

Doresc să menționez că la nivelul fiecărui capitol sunt cuprinse măsurile de reformă. Am extras partea de esență din PNRR pentru a constitui anexele care dau reperele temporare activității fiecărui minister ca să avem un grafic de timp pentru tot ce avem de realizat.

Sunt foarte încrezător că prin acest program putem să continuăm ceea ce s-a realizat și menționez că programul nu e nou, am analizat tot ce s-a realizat din vechiul program și am asigurat partea de continuitate și coerență cu PNRR.

În acest moment, sigur, nu putem să fim nerealiști și să nu luăm în seamă calculul matematic. Dar prin acest demers, doresc să subliniez că deși nu s-a ajuns la o înțelegere între partidele politice, prin votarea acestui guvern este soluția prin care se câștigă timp astfel încât să poată să continue negocierile și să reușească să găsească liniile comune în ce privește acordul sau un pact politic. Eu sunt convins și fac apel la tot ce înseamnă responsabilitatea membrilor Parlamentului.

Avem nevoie de stabilitate pentru a depăși situația de criză. Sunt convins că dacă vrem să vedem realitatea este suficient să vedem ce se întâmplă în secțiile de primiri-urgențe.

Am avut un mandat și voi continua să respect întru totul acest mandat”, a spus Nicolae Ciucă.

Miniştrii propuşi de PNL în Guvernul Ciucă

  • Dan Vîlceanu – la Ministerul Finanţelor Publice;
  • Marcel Boloş – la Ministerul Transporturilor;
  • Lucian Bode – la Ministerul de Interne;
  • Alina Gorghiu – la Ministerul Justiţiei;
  • Bogdan Aurescu – la Ministerul de Externe;
  • Cătălin Predoiu – la Ministerul Apărării Naţionale;
  • Virgil Popescu – la Ministerul Energiei;
  • Florin Roman – la Ministerul Economiei;
  • Mircea Fechet – la Ministerul Agriculturii;
  • Robert Sighiartău – la Ministerul Cercetării;
  • Nelu Tătaru – la Ministerul Sănătăţii;
  • Raluca Turcan – Ministerul Muncii;
  • Sorin Cîmpeanu – la Ministerul Educaţiei;
  • Bogdan Gheorghiu – la Ministerul Culturii;

UDMR îi propune pe:

  • Kelemen Hunor – vicepremier;
  • Hegedus Csilla – la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene;
  • Cseke Attila – la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi a Administraţiei;
  • Tanczos Barna – la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor;
  • Novak Eduard – la Ministerul Tineretului şi Sportului.

Sursa foto: Nicolae Ionel Ciucă/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri