Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat că varianta rotaţiei prim-miniştrilor într-un guvern cu PSD şi UDMR este o soluţie, dar că în acest moment mandatul liberalilor este pentru o guvernare în jurul PNL, informează Agerpres.

„Nu am spus că nu o susţinem, din contră. Este o variantă. Eu am spus din primul moment că aceasta cu rotaţia premierilor este o variantă. Vom vedea. Altă variantă în momentul acesta nu este", a spus Cîţu la Palatul Parlamentului, înainte de şedinţa BEx al PNL.

El a precizat că mandatul liberalilor la negocierile cu PSD şi UDMR este, în prezent, pentru o guvernare în jurul PNL.

„Acesta este mandatul negocierilor în acest moment, cu o guvernare în jurul PNL. Dacă din negocieri venim cu o altă soluţie, mergem înapoi în partid şi vedem dacă partidul acceptă acea soluţie", a mai spus Cîţu.

Întrebat dacă PNL va rămâne partidul care va propune funcţia de premier şi Nicolae Ciucă ar fi o variantă, el a reiterat: "În acest moment, mandatul este foarte clar, acela de a începe negocierile şi am început negocierile cu PSD, în jurul unei guvernări liberale. Dacă din aceste negocieri venim cu altă soluţie, vom merge în partid şi vom cere acea soluţie. (...) Vedem ce se va agrea în partid. Trebuie să fie propunere".

Varianta Nicolae Ciucă, potrivit acestuia, "nu se află în acest moment pe masă".

„Dacă voi veni din nou cu acea variantă pe masă, vă voi spune atunci. Nu are sens să ne gândim acum", a adăugat Cîţu.

Liderul liberalilor a evitat să spun dacă mai doreşte să fie propus pentru funcţia de premier.

„Dar nu este vorba despre mine personal aici. Aici este vorba despre guvernarea pentru România. Trebuie să găsim o soluţie pentru România care să funcţioneze până în 2024 şi când avem alte rânduri de alegeri. Trebuie să găsim cea mai bună soluţie pentru a avea un guvern, sau un compromis poate, să avem un guvern, dar şi să mergem mai departe şi să avem un guvern cu puteri depline. Ceea ce mă interesează pe mine ca preşedinte al PNL este ca principiile şi toate aceste lucruri pentru care am fost votaţi să nu fie diluate în această guvernare. Noi suntem aici pentru a-i reprezenta pe români. Avem voturile românilor în spate şi cu asta mă ocup eu. Cum va arăta guvernul, premierul - acestea vor fi negocieri pe care le vom duce în continuare pentru a avea cea mai bună formulă pentru a guverna România".

Retail jobs Sursa foto: Facebook / Florin Cîțu
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri