În contextul negocierilor pentru formarea unui nou guvern, PSD și PNL aproape că au bătut palma pentru un program comun de guvernare de șapte ani. Dacian Cioloș, președintele USR cataloghează acest program îndelungat de guvernare drept „o glumă” și arată că există o lipsă de compatibilitate și de viziune venită din partea celor două formațiuni.

E o glumă. E o glumă pentru mine. În primul rând e o problemă de compatibilitate și viziune. PNL ul își spune liberal, dar e mai curând conservator. Dacă ne uităm la obiectivele pe care le au cele două partide, ori devine PSD-ul mai liberal, ori devine PNL-ul mai socialist”, a precizat Dacian Cioloș la Digi 24.

Dacian Cioloș a mai atras atenția că există mai multe chestiuni care trebuie ajustate în România. Printre acestea se numără și impozitarea excesivă a muncii, motivul pentru care mulți români aleg să plece din țară pentru a se angaja peste hotare. Mai mult, liderul USR atrage atenția că o altă „aberați” este reprezentată și de situația dezechilibrată a pensiilor din România.

Noi avem un grup de privilegiați cu mult mai mare decât contribuția lor. Sunt niște aberații care trebuie rezolvate. Pe de altă parte avem niște pensii foarte mici pentru că avem niște cheltuieli foarte mari cu cele care sunt mărite. Și de aceea avem acest sistem injust (...) noi despre lucrurile acestea trebuie să discutăm înainte de creșterea pensiilor”, a mai precizat Dacian Cioloș.

Retail jobs

„PSD nu e un partid, e o încrengătură de interese”, a mai adăugat Cioloș, după ce a fost întrebat dacă USR ar fi fost dispus să intre într-o alianță cu PSD, pentru a Guverna România. Sursa foto: Facebook / Dacian Cioloș

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri