Viorica Dăncilă, fost prim-ministru şi lider al PSD, a fost aleasă preşedintele Partidului "Naţiune Oameni Împreună - Noi", cu 247 de voturi "pentru" din cele 251 valabil exprimate la primul congres al acestei formaţiuni politice.

În discursul rostit în cadrul congresului, Viorica Dăncilă a afirmat că a ales să revină în politică pentru a crea consens şi pentru a înlocui interesul personal şi cel de partid cu interesul naţional, transmite Agerpres.

"Pentru mine, toate realizările din perioada în care am fost premierul României au reprezentat îndeplinirea unei datorii de onoare pentru poporul român. Admit că nu a fost totul perfect, însă au fost foarte multe lucruri bune pentru România şi pentru români. (... Am convingerea că revenirea mea în politică îmi va atrage multe critici, însă, ca un om care iubeşte ţara, ca un bun român, nu pot sta departe când văd că lucrurile nu merg bine. (... ) Sunt o persoană puternică, perseverentă şi vă asigur că decizia de a mă înscrie în Partidul "Naţiune Oameni Împreună" am luat-o în clipa în care am fost convinsă că sunt mai hotărâtă ca oricând să revin pe scena politică şi să lupt pentru binele ţării mele", a afirmat Dăncilă.

Ea a criticat de asemenea modul în care este gestionată în prezent economia ţării.

În cadrul aceluiaşi congres, Francesco Şerban a fost ales preşedinte executiv al partidului NOI, iar Cornelia Boloş - secretar general.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri