Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, afirmă că în perioada Alianţei PNL-USR a învăţat "foarte mult", deşi maturitatea politică nu era deplină la niciunul dintre parteneri, şi speră ca această colaborare să se reia în viitorul apropiat.

"Acum e clar că maturitatea politică poate - şi la unii, şi la alţii - nu era la cele mai înalte cote, dar am învăţat din această experienţă. Eu am învăţat foarte mult. M-am dus la USR să refac coaliţia. Cred că şi USR a învăţat. Poate în viitorul apropiat vom putea din nou...", a declarat Cîţu la Digi FM, conform Agerpres.

Preşedintele Senatului a amintit că are o "relaţie foarte bună" cu şeful statului pentru că există o relaţie de parteneriat între PNL şi Klaus Iohannis.

Întrebat de ce nu mai este preşedintele PNL, Cîţu a spus: "Eu mi-am dat demisia când am văzut că s-a creat un anumit val, deşi s-au folosit în partid şi informaţii false, atunci când s-a încercat să se strângă nişte semnături. Peste asta trece. Este această obsesie că puterea este la premier şi premierul trebuie să fie preşedintele partidului. Asta este una dintre explicaţii. Problema este că asta funcţionează când eşti sigur că ai un premier 4 ani, pentru că apoi apar şi alte probleme".

Cîţu a explicat și faptul că a încercat să refacă alianţa cu USR şi a discutat cu reprezentanții partidului, punându-şi "cenuşă în cap".

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri