Liderul partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a anunţat că a hotărât să candideze la preşedinţia României, afirmând că îi este greu să mai sprijine pe cineva pentru această funcţie după ce Klaus Iohannis "a trădat încă din perioada alegerilor parlamentare şi a dat din nou România pe mâna PSD".

El a adăugat că a decis să candideze pentru că se consideră pregătit să ocupe fotoliul prezidenţial, susţinând că a ajuns preşedintele PNL împotriva voinţei lui Iohannis şi a celor care ascultă de acesta şi nu a făcut niciun compromis, transmite Agerpres.

Ludovic Orban a confirmat astfel o intenție în acest sens care se vehicula de ceva vreme în mediul politic.

"E adevărat că l-am sprijinit pe Iohannis, dar cine putea să îşi imagineze că omul care nu m-a păcălit numai pe mine, a păcălit şase milioane jumate de români, care toată ziua făcea pulbere PSD-ul, de dimineaţă până seara, care considera PSD-ul răul absolut, care garanta că victoria lui, a PNL, este de fapt victoria împotriva PSD, şansa de dezvoltare a României, el (n.r. Iohannis) poate să se schimbe într-un asemenea hal, să facă exact opusul a ceea ce a făcut. (...) Sincer, mi-e foarte greu să mai sprijin pe cineva, să mai girez pentru cineva la preşedinţia României şi din cauza asta m-am hotărât să candidez eu", a afirmat Orban.

Ludovic Orban a menţionat de asemenea că ştie cum funcţionează sistemul instituţional din România, el cunoscând, conform declarațiilor sale, "structurile de putere, atât cele vizibile, cât şi cele invizibile".

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri