Deputatul USR, Claudiu Năsui, acuză PSD și PNL că vor să majoreze pensiile speciale pentru anumiți magistrați, iar acest lucru va fi posibil printr-o modificare adusă legilor justiției, aflate acum în dezbatere, scrie acesta pe pagina sa de Facebook.

Acesta a subliniat că, în noile legi ale justiției, PSD și PNL au pus un articol prin care dacă un magistrat a fost o dată „șef” în toată cariera sa, toată pensia specială va fi calculată ca și cum ar fi fost șef toată viața.

„Ați citit bine. Nu doar că nu le scad, ci le cresc. PSD-PNL profită de noile legi ale justiției ca să crească pensiile speciale. În noile legi ale justiției, au pus un articol prin care dacă un magistrat a fost o dată „șef” în toată cariera sa, toată pensia specială va fi calculată ca și cum ar fi fost șef toată viața”, a declarat acesta.

Deputatul USR susține că PSD și PNL fac acest lucru pentru a cumpăra tăcerea magistraților.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri