Prima declarație a lui Iohannis după votul Schengen: Pentru Croația a știut să voteze da, iar pentru România și Bulgaria nu

Sursǎ foto: Shutterstock

Prima declarație a lui Iohannis după votul Schengen: Pentru Croația a știut să voteze da, iar pentru România și Bulgaria nu

Preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat seară "supărat şi dezamăgit" de faptul că România nu a obţinut toate voturile în vederea aderării la spaţiul Schengen şi a menţionat că este hotărât să ducă lucrurile "mai departe" până când ţara noastră va deveni membră a spaţiului de liber schimb, notează Agerpres.

„Votul din Consiliul JAI este foarte problematic pentru noi toți. Am fost dezamăgit și supărat după ce am primit rezultatul acestui vot. Această dezamăgire vine din faptul că noi de 11 ani ne străduim, negociem și sperăm să intrăm cu drepturi depline în Schengen. După ce în decursul acestui an am avut câteva reușite notabile. Una dintre principalele piedici era existența mecanismului MCV și am reușit împreună cu Guvernul să ajungem în punctul în care Comisia a considerat că acest mecanism s-a finalizat și a fost ridicat”, a declarat acesta în cadrul conferinței de presă.

„Când s-a votat, Austria a susținut timp de două săptămâni că spațiul Schengen nu poate fi extins pentru că sunt foarte mulți migranți, dar pentru Croația a știut să spună da, iar pentru România și Bulgaria nu. Acest mod de a face politică în UE nu poate să fie considerat pozitiv, este foarte clar că migrația e o problemă dar e la fel de clar că România nu permite o migrație nelegală și nu e cauza ei. În politică nu contează dacă ești supărat sau frustrat sau bucuros. Noi suntem aleși pentru a rezolva problemele națiunii și asta voi face eu în continuare. Sunt hotărât să duc lucrurile mai departe până când România devine membră a Spațiului Schengen”, a adăugat șeful statului.

Votul în cadrul consiliului pe Justiție și Afaceri Interne (JAI) s-a încheiat, România și Bulgaria fiind respinse de la aderarea în cadrul spațiului Schengen, în vreme ce candidatura Croației a fost admisă.

În ciuda eforturilor extraordinare făcute de Germania și Luxemburg, care au încercat din toate puterile să convingă Austria să renunțe la poziția sa împotriva României și Bulgariei, totuși candidaturile celor două țări au fost repinse în cele din urmă de Austria și Olanda, cele două țări fiind luate la pachet.

Aceasta din urmă a arătat, totuși, că susține România, dar, votând împotriva Bulgariei, automat acest vot se traduce și în respingerea României.

Pentru un timp, în cadrul negocierilor, Germania a încercat chiar să joace cartea prin care să blocheze intrarea Croației în Schengen pentru a face Austria să își schimbe părerea, dar acest lucru nu a fost posibil.

Discuțiile se vor purta însă în continuare, o nouă întâlnire a oficialilor europeni urmând să aibă loc în cadrul Consiliului European săptămâna viitoare, fiind neclar însă în acest moment cum ar putea fi schimbată poziția Austriei.

Personalizate pentru tine