Biroul Politic Naţional al PNL a decis ca toţi parlamentarii liberali să voteze legile privind eliminarea pensiilor speciale, a pensiilor speciale ale senatorilor şi deputaţilor şi interzicerea cumulului pensiei cu salariul, a declarat preşedintele partidului, Nicolae Ciucă.

Potrivit acestuia, cei care nu vor vota legea privind eliminarea pensiilor parlamentarilor vor fi excluşi din partid.

"Astăzi în Biroul Politic Naţional am discutat următoarele: pe de-o parte, am analizat cele trei legi, vorbim de legea pensiilor speciale, legea pensiilor parlamentarilor şi legea cumulului pensiei cu salariul. A fost luată decizia în Biroul Politic Naţional ca toţi parlamentarii PNL să voteze acest pachet de legi în zilele următoare, practic până miercuri, la încheierea sesiunii parlamentare. (...) Sunt convins că veţi întreba ce se va întâmpla cu cei care nu votează legea pensiilor parlamentarilor. Am luat decizia ca cei care nu votează să fie excluşi din partid", a afirmat Ciucă, citat de Agerpres.

Discuţiile din BPN au vizat şi derularea proiectelor PNL din programul de guvernare.

"Au fost abordate subiectele care ţin de continuarea derulării programelor pe care noi le-am susţinut în cadrul programului de guvernare şi au fost foarte clar punctate elementele care ţin de continuarea investiţiilor şi implementarea proiectelor atât din bani europeni, cât şi din bani de la bugetul de stat. Am cerut tuturor miniştrilor şi preşedinţilor de filială să avem o situaţie clară de la nivel de comună până la nivel de comună, oraş, municipiu reşedinţă de judeţ a stadiului în care s-a reuşit implementarea acestor proiecte", a informat Nicolae Ciucă.

Sursa foto: Shutterstock / LCV

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri