Premierul Marcel Ciolacu a declarat că o va propune pe Roxana Mînzatu pentru funcţia de comisar european din partea României.
"Am avut mai multe discuţii telefonice. Acum voi merge la Guvern şi voi face nominalizarea pentru viitorul comisar european în persoana doamnei Roxana Mînzatu, urmând să continui discuţiile cu preşedinta Comisiei Europene pentru a închide şi portofoliul", a spus Ciolacu la Palatul Parlamentului, după ce s-a întâlnit cu parlamentarii PSD.
El a adăugat că România va ocupa un portofoliu "relevant" de comisar european, iar anunţul cu privire la acest lucru îl va face preşedinta Comisiei Europene.
"Din punctul meu de vedere, cel mai important este viitorul portofoliu pe care îl va prelua comisarul desemnat de către România şi mai puţin persoana. Cred că e ultimul lucru pe care l-aş lua în considerare, dacă este un bărbat sau o femeie. Cu adevărat am discuţii cu doamna preşedinte numai în ceea ce priveşte portofoliul viitor pe care îl va reprezenta Romania. (...) Doamna preşedinte nu numeşte un comisar până nu are un interviu cu respectiva persoană, nominalizare. Acest interviu a avut loc duminică, peste o oră şi ceva, a avut loc acest interviu între doamna Roxana Mînzatu şi preşedinta Comisiei, un lucru cât se poate de corect. A trecut interviul (Roxana Mînzatu - n.r.). Pe urmă, doamna preşedinte n-a avut decât cuvinte de laudă. Roxana nu are un CV politic, are un CV profesional impresionant", a afirmat premierul.
Cine este Roxana Mînzatu și cum arată CV-ul ei
Potrivit CV-ului, Roxana Mînzatu a fost consilier judeţean PSD în Consiliul Judeţean Braşov (2004-2008, 2011-2012). În primul mandat de consilier județean urma în paralel un master în Integrare Europeană la Universitatea Creștină ”Dimitrie Cantemir”.
În 2009 a fost subprefect al judeţului Braşov (martie-octombrie 2009). În 2015, ca secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene şi, apoi, preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, a coordonat elaborarea şi implementarea strategiei de reforma a achiziţiilor publice şi a pachetului de legi ale achizitiilor publice. A îndeplinit un mandat de deputat PSD Braşov (decembrie 2016-decembrie 2020) şi a fost ministru al fondurilor europene (10 iunie – 4 noiembrie 2019).
Roxana Mânzatu a absolvit Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative (specializarea Ştiinţe Politice Engleză) în cadrul Universităţii din Bucureşti (2002), deţine un master în integrare europeană (2005) şi este absolventă a programului Public Leadership Credential al Harvard Kennedy School of Government (2022).
Conform CV-ului, are o experienţă vastă în domeniul fondurilor europene, dobândită atât în mediul privat, în cel nonguvernamental dar şi prin funcţii publice.
Începând cu anul 2004, a fost consilier de integrare în Ministerul Integrării Europene, a fost consultant, manager de proiect şi formator în companii din Bucureşti, Bruxelles şi Braşov, a condus fundaţia Şcoala Română de Afaceri – Braşov, a pregătit şi implementat proiecte cu finanţare europeană sau naţională pentru companii, administraţii publice locale dar şi pentru organizaţii non-guvernamentale.