Preşedintele interimar Ilie Bolojan a anunţat că în perioada următoare vor fi făcute publice toate datele de funcţionare ale Administraţiei Prezidenţiale, inclusiv în anii trecuţi, transmite Agerpres.
Transparența, un element important al mandatului de interimat al lui Bolojan
"Vom căuta să fim transparenţi faţă de dumneavoastră, faţă de cetăţeni şi avem cereri de la dumneavoastră legate de asigurarea transparenţei unor cheltuieli. Lucrăm la această chestiune şi în perioada următoare veţi avea toate datele de funcţionare ale acestei instituţii, inclusiv în anii trecuţi", a spus Bolojan, la Palatul Cotroceni, într-o conferinţă de presă.
De asemenea, el a precizat că vor fi organizate întâlniri periodice cu jurnaliştii.
"Vom încerca să facem ca această instituţie să devină mai transparentă din toate punctele de vedere", a afirmat preşedintele interimar.
Ilie Bolojan a anunţat că şi partea Palatului Cotroceni în care se organizează întâlnirile oficiale va fi integrată în Muzeul Cotroceni şi va fi deschisă publicului, iar din primăvară va fi deschisă publicului pentru vizitare în regim gratuit şi curtea Palatului Cotroceni.
"Este o chestiune de transparenţă şi de respect pentru cetăţeni", a spus Bolojan.
Bolojan, prima conferință de presă a mandatului
Ilie Bolojan, președintele interimar al României, a ieșit pentru prima dată în fața presei și a oferit răspunsuri presei într-o conferință de presă maraton care s-a întins pe mai bine de o oră, la ani lumină de formatul „fulger” apreciat de Klaus Iohannis.
Printre altele, Bolojan a declarat că un acord de pace este „dorit de noi toți” în Ucraina, dar că el nu poate să fie ratificat fără garanții de securitate, dar și că România nu va desfășura trupe de menținere a păcii în țara vecină, deoarece lipsește susținerea parlamentară.
El a explicat că „pivotarea” administrației Statelor Unite către o mai mare deschidere pentru dialog cu Federația Rusă este un prim pas pozitiv, deoarece un acord de pace este dorit „de noi toți”, referindu-se probabil la continentul European.
Președintele interimar a vorbit și despre declarațiile făcute recent de Cristian Diaconescu referitoare la discuțiile de la Riad, dar și despre acuzațiile lansate împotriva României de J.D. Vance, vicepreședintele SUA, dar și de către Elon Musk. El a fost întrebat și despre chestiunea plecării fraților Tate din țară, dar și despre o posibilă candidatură a sa la funcția de președinte, pe lângă posibilitatea de a-i schimba pe unii judecători CCR sau pe șeful SRI.